În weekend, copiii au fost vedetele. Cu numere de concurs prinse pe biciclete, cu emoții la start, cu părinți care i-au încurajat de pe margine și cu zâmbete mari la final, cei mici ne-au arătat că sportul începe, de multe ori, cu un simplu „hai, că poți!”.

Alături de ei a fost și primarul Sectorului 6, Paul Moldovan, care a dat startul paradei împreună cu părinți, copii și bunici.

A fost competiție, dar mai ales a fost fair-play.

A fost întrecere, dar mai ales a fost bucurie.

A fost despre biciclete, dar mai ales despre copii care cresc frumos, activi și curajoși.

2500 de mici bicicliști, 20000 de mii de persoane, sute de emoții.

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a participat alături de zeci de copii, la o amplă acțiune de plantare a florilor desfășurată pe Șoseaua Alexandriei. Împreună au contribuit la înfrumusețarea zonei prin plantarea a peste 30.000 de flori.

Acțiunea face parte din eforturile constante de extindere și întreținere a spațiilor verzi, precum și din demersurile de implicare a celor mici în proiecte dedicate protecției mediului înconjurător și dezvoltării spiritului civic.

Pe întreaga durată a activității, participanții au beneficiat de apă pentru hidratare, astfel încât să se poată bucura în condiții optime de această experiență educativă și recreativă.

Mulțumim copiilor, părinților și cadrelor didactice care au răspuns invitației noastre și au ales să se implice activ în această inițiativă. Prin astfel de acțiuni, contribuim împreună la formarea unor generații responsabile și preocupate de viitorul comunității în care trăiesc.

PMB: Ținem cont de nevoile pietonilor, iar siguranța tuturor este prioritară! Tocmai de aceea, am amenajat două treceri de pietoni semaforizate în zona podului pietonal de pe Splaiul Unirii, la intersecțiile cu Bd. Abatorului și Intrarea Scorțeni.

Se traversa neregulamentar pe aici, iar voi ne-ați semnalat acest lucru.

Amenajarea celor două treceri semaforizate a presupus lucrări de canalizare electrică, fundații pentru stâlpi și instalarea unui automat de dirijare a traficului.

De asemenea, colegii de la Administrația Străzilor au montat echipamente moderne de semaforizare, dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere și butoane „push-button” prin care pietonii pot solicita traversarea.

Alte trei treceri de pietoni existente au fost semaforizate.

Un nou mod de operare al celor care lipesc afișe ilegale prin București.

Au renunțat la găleata cu clei și bidinea, acum folosesc un spray special. Cred că, astfel, sunt mai rapizi, atrag mai puțin atenția asupra lor și sunt mai greu de prins. Ba, în plus, nici nu mai cară după ei căruciorul cu afișe. Iau doar câteva – discret. Pe restul, probabil le țin dosite în portbagajul mașinii.

Strategia lor nu s-a dovedit prea eficientă. Poliția Locală a Municipiului București tot îi depistează, pe camere.

În toiul nopții, doi tineri au fost prinși lipind afișe în zona Străzii Buzești. Patrula de la Serviciul Intervenții le-a confiscat spray-ul, afișele, și i-a amendat cu 8.000 de lei. Mai mult decât atât, i-a pus să curețe tot ce au vandalizat.

Cazul a fost preluat de Direcția Control din cadrul Poliției Locale, care se va îndrepta împotriva tuturor celor care au generat această stare.

Constructorul se află deja în șantier cu toate efectivele de muncitori disponibile și își concentrează eforturile către finalizarea finisajelor interioare. Ulterior, în noua clădire ce va aparține Institutului „Marius Nasta” va fi instalată și aparatura medicală de ultimă generație, de care vor beneficia atât pacienții, cât și personalul medical.

„Este o bucurie, atât în plan uman, cât și profesional, să observ că și pe acest șantier a început numărătoarea inversă până la momentul în care îl vom da în folosință”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Noua facilitate medicală construită de către Sectorul 4 va avea o capacitate de 115 paturi, dintre care 19 de terapie intensivă. În plus, noul spital va beneficia și mai multe funcțiuni.

Aceasta este cea de-a patra facilitate medicală pe care Sectorul 4 o construiește în ultimii 7 ani, după Unitatea de Primiri Urgențe și Secția pentru tratarea Marilor Arși de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” și după construcția clinicii de stomatologie, operaționalizată astăzi de către Spitalul Universitar de Urgență București.

- Festivalul Cireșelor de Iunie – Parcul Pantelimon | 12–14 iunie

Cireșe proaspete, produse tradiționale, muzică live, dansuri populare și un parc de distracții pentru copii, cu atracții, jocuri, animație și surprize pentru cei mici. Relaxare la iarbă verde, exact cum trebuie să înceapă vara.

- Festivalul Plăcintelor Brașovene – Parcul IOR, zona Bisericii Maramureșene | 12–14 iunie

Plăcinte rumenite cu brânză și mărar, cașcaval, brânză dulce și stafide sau gem de vișine, plus kurtoș proaspăt copt, langoși, clătite, miere de la producători, fructe de sezon și grătar cu preparate tradiționale.

- Picnic în Familie – Parcul Titan | 13 iunie

Larisa Iordache vă așteaptă la o zi plină de mișcare și voie bună: gimnastică, tenis de masă, provocări sportive și distracție pentru toată familia. O ocazie frumoasă să le arătați celor mici cât de bine e să fii activ.

BurgerFest 2026, cel mai popular festival de burgeri din țară, ajunge la Arena Națională

Trei zile cu cei mai buni burgeri, bere rece, muzică live și voie bună în Sectorul 2.

Competiția „Cel mai bun burger" va fi ca de obicei vedeta evenimentului, dar nu vor lipsi demonstrații culinare și muzica bună. Vino cu prietenii, cu familia și chiar cu cățelul

Startul s-a dat vineri, la ora 17, iar în weekend intrarea s-a făcut de la ora 12.00.

Locația: Arena Națională, intrarea str. Maior Coravu, Sector 2

Uniunea Europeană a decis deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, marcând un nou pas în procesul de extindere al blocului comunitar.

Decizia a fost anunțată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și vine în urma acordului statelor membre ale Uniunea Europeană.

„Astăzi, Uniunea Europeană a făcut un pas important înainte. Toate statele membre au convenit să deschidă primul cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. La prima Conferință Interguvernamentală de luni, vom deschide clusterul privind fundamentele – coloana vertebrală a procesului de aderare. Acesta acoperă valorile și principiile fundamentale pe care este construită UE, de la statul de drept până la instituții democratice solide”, a transmis Ursula von der Leyen.

În urma anunțului, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj de mulțumire partenerilor europeni, subliniind importanța sprijinului acordat Kievului în contextul actual.

„Mulțumesc tuturor concetățenilor noștri care luptă pentru Ucraina, care lucrează pentru statul nostru și care contribuie la apărarea intereselor noastre naționale. De asemenea, mulțumesc tuturor partenerilor noștri din UE și fiecărui lider în parte pentru acest pas hotărât în interesul Europei. Ucraina se apără pe sine și, prin aceasta, întreaga Europă”, a declarat Zelenski.

La rândul său, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia și a subliniat angajamentul Chișinăului pentru continuarea reformelor necesare aderării.

„Moldova este pregătită să le deschidă pe toate. Ne-am făcut temele și vom continua să punem în aplicare reformele”, a transmis Maia Sandu.

Decizia de la Bruxelles este considerată un moment important pentru politica de extindere a Uniunii Europene, fiind privită ca un semnal puternic de sprijin pentru cele două state aflate în proces de integrare europeană.

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că formațiunea liberală are în vedere soluții alternative în cazul în care Guvernul Tomac nu va obține votul de învestitură în Parlament, subliniind însă că, într-un scenariu politic normal, PSD ar trebui să revendice funcția de prim-ministru.

Întrebat, la Radio România Actualități, dacă Partidul Național Liberal ia în calcul varianta ca el să fie propus pentru funcția de premier în eventualitatea respingerii Guvernului Tomac, Bolojan a evitat să ofere un răspuns direct.

Liderul liberalilor a afirmat că, având în vedere configurația actuală a Parlamentului, PSD, în calitate de cel mai mare partid, ar trebui să solicite mandatul de formare a Guvernului.
„Președintele poate să încredințeze sau nu acest mandat PSD. Dacă un guvern susținut de social-democrați va obține votul Parlamentului, atunci criza politică se va închide. Dacă nu, PNL va veni cu o soluție”, a declarat Bolojan.
Întrebat dacă numele său este discutat la nivelul administrației prezidențiale ca posibil candidat pentru funcția de premier, liderul PNL a precizat că orice decizie privind o astfel de nominalizare aparține forurilor de conducere ale partidului.

El a subliniat că PNL nu va evita asumarea responsabilităților guvernării, amintind că partidul a procedat similar și în perioadele dificile traversate în trecut.

În cadrul aceleiași intervenții, Ilie Bolojan a transmis un mesaj către clasa politică, avertizând asupra riscurilor generate de promisiunile fără acoperire bugetară.

„Nu creați așteptări pe care nu le puteți onora”, a spus liderul liberal, referindu-se la măsuri precum majorări salariale sau facilități fiscale care nu sunt susținute de resurse financiare.

Potrivit acestuia, astfel de promisiuni contribuie la amplificarea nemulțumirii cetățenilor și afectează încrederea publicului în instituțiile statului.

Referitor la eventualele consultări politice care ar putea avea loc în perioada următoare, Bolojan a afirmat că PNL va susține o abordare bazată pe realism și transparență.

„Vom spune oamenilor adevărul despre ceea ce se poate face și despre modul în care se poate face”, a declarat liderul liberal.

Întrebat despre perspectivele formării unei majorități guvernamentale, Ilie Bolojan a răspuns: „Vom vedea săptămâna viitoare”.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a declarat, în contextul Conferinței Regionale Interdisciplinare „ONCO MULTI SUPORT”, că sprijinul acordat pacienților oncologici după finalizarea tratamentului și dezvoltarea serviciilor medicale integrate de recuperare și monitorizare reprezintă o prioritate pentru sistemul medical.

Evenimentul, găzduit la Galați, a reunit specialiști din domeniul sănătății, reprezentanți ai autorităților publice, organizații de pacienți și membri ai mediului academic, tema centrală fiind îmbunătățirea serviciilor oferite bolnavilor de cancer după încheierea tratamentului.

Costel Fotea a menționat investițiile realizate de Consiliul Județean Galați în infrastructura medicală destinată diagnosticului și tratamentului afecțiunilor oncologice, precum și proiectele aflate în derulare.
„Având în vedere că aproape 17.000 de gălățeni se află în evidențele medicilor cu afecțiuni oncologice, am investit constant în dezvoltarea unui centru de excelență în diagnosticul și tratamentul cancerului”, a afirmat președintele CJ Galați.

Potrivit acestuia, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” a fost dotat în ultimii ani cu echipamente medicale performante, între care un RMN 3 Tesla, două acceleratoare liniare pentru radioterapie, un CT cu 128 de slice-uri, aparate PET-CT și SPECT-CT, un mamograf digital cu tomosinteză, săli de operație pentru intervenții complexe și un robot destinat pregătirii tratamentelor personalizate.

Totodată, laboratoarele de anatomie patologică au fost modernizate, iar în cursul acestui an a început construcția unui Centru de Îngrijiri Paliative, proiect destinat extinderii serviciilor oferite pacienților cu afecțiuni grave.
Investițiile în domeniul medical vizează și alte unități sanitare din județ. Printre acestea se numără dotarea Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” cu un tomograf în coerență optică (OCT), echipament care contribuie la depistarea timpurie a cancerului de piele.

Costel Fotea a subliniat importanța colaborării dintre autorități, medici, organizațiile de pacienți și mediul academic pentru identificarea unor soluții concrete care să îmbunătățească îngrijirea și calitatea vieții persoanelor diagnosticate cu cancer.
„Mă bucur că astfel de evenimente aduc la aceeași masă specialiști, autorități, organizații de pacienți și reprezentanți ai mediului academic pentru a găsi soluții concrete în sprijinul celor care luptă cu această boală”, a precizat președintele Consiliului Județean Galați.