Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat marți că există o decizie clară între România și Statele Unite privind organizarea unei întâlniri oficiale între președintele României, Nicușor Dan, și președintele american, Donald Trump, însă calendarul exact al vizitei nu a fost încă stabilit.
Potrivit șefei diplomației române, administrația de la București dorește mai întâi să finalizeze lista temelor și proiectelor concrete care vor fi discutate în cadrul întâlnirii bilaterale.
„Există această decizie clară între România și Statele Unite ale Americii privind întâlnirea între cei doi președinți”, a declarat Oana Țoiu.
Referindu-se la participarea Statelor Unite la summitul B9 desfășurat săptămâna trecută la București, ministrul de Externe a precizat că Donald Trump a transmis o scrisoare de apreciere pentru organizarea reuniunii de către România și Polonia.
„Președintele Donald Trump a și transmis o scrisoare de apreciere pentru organizarea de către România și Polonia, de către cei doi președinți a summit-ului B9, un summit care s-a suprapus, de altfel, cu vizita președintelui Donald Trump în China, acesta fiind unul din motivele pentru care secretarul de stat Marco Rubio a fost în afara continentului în perioada respectivă”, a spus ministrul.
Oana Țoiu a explicat că președintele Nicușor Dan insistă ca înaintea întâlnirii să fie convenite obiective concrete în domenii strategice.
„Președintele Nicușor Dan a clarificat că din perspectiva dumnealui este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate în domenii cheie, precum energia, economia, securitatea, investițiile comune. Așa cum știți, au fost, de-a lungul ultimelor luni de zile, mai multe vizite, atât ale mele cât și ale altor miniștri în Statele Unite ale Americi, unde o parte dintre rezultate au fost și comunicate publicului”, a afirmat aceasta.
În ceea ce privește data exactă a vizitei, ministrul de Externe a spus că anunțul va fi făcut direct de șeful statului.
„Președintele este cel care va anunța în momentul în care va avea loc această vizită. Vizita va avea loc odată ce finalizează cu toate ministerele cheie, lista de livrabile negociabile”, a conchis Oana Țoiu.
Consiliul Județean Cluj a aprobat indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiții “Reamenajare spațiu exterior școală (curte, teren de sport, grădină senzorială, gard, poartă electronică), reabilitare termică (panouri fotovoltaice)” la Liceul Tehnologic Special Dej, instituție de învățământ special aflată în subordinea forului administrativ județean.
Proiectul urmărește modernizarea infrastructurii educaționale și a spațiilor exterioare ale Liceului prin modernizarea și dotarea curții școlii și a grădinii senzoriale, incluzând refacerea aleilor, a spațiilor verzi, a terenului de sport, precum și a porții și a împrejmuirilor.
Consiliul Județean Ilfov, prin Direcția de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov și prin Serviciul de Întreținere Drumuri Județene, a demarat din data de 4 mai o amplă acțiune de combatere și distrugere a ambroziei - o plantă sălbatică, invazivă, periculoasă pentru sănătatea omului.
Începând cu data de 4 mai și până în prezent, echipele au acționat pe mai multe drumuri județene.
Ambrozia crește frecvent pe marginea șoselelor, în zonele agricole sau pe terenuri neutilizate.
Este important să acționăm acum pentru a limita răspândirea ei, deoarece înflorirea acestei plante poate provoca alergii puternice și poate afecta negativ recoltele.
Prima ediție a Concursului Național „Cupa Craiovei” la atletism s-a desfășurat în perioada 9-10 mai 2026, pe Stadionul de Atletism „Nicolae Mărăşescu” din Craiova. Competiția a reunit juniori (U16, U18, U20, U23) și seniori din toată țara și Republica Moldova, marcând debutul sezonului de aer liber. Evenimentul a fost organizat de Asociația Județeană de Atletism Dolj, mulți dintre participanți folosind probele pentru a obține baremurile necesare calificărilor internaționale. „Consiliul Județean Dolj susține performanța sportivă și investește în tineri, iar sprijinul acordat acestui eveniment reprezintă o dovadă a angajamentului nostru pentru dezvoltarea sportului și promovarea Craiovei ca un important centru al competițiilor sportive. În plus, pentru a completa infrastructura sportivă din Craiova, construim cea mai modernă arenă multisport din România, cu pistă de atletism de categoria I și cu suprafețe de joc mobile pentru sporturile de sală.”- Cosmin Vasile, Președinte Consiliul Județean Dolj
O aeronavă F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române, aflată în misiune de Poliție Aeriană Întărită în zona baltică, a interceptat și doborât marți, 19 mai, o dronă care a pătruns în spațiul aerian al Estoniei, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale.
Incidentul a avut loc în jurul orei 11:00, când două aeronave F-16 Fighting Falcon din cadrul detașamentului „Carpathian Vipers” au fost ridicate de urgență de Centrul de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC) Uedem, în urma unei alerte de încălcare a spațiului aerian din aria de responsabilitate NATO.
Potrivit MApN, piloții români au identificat ținta aeriană, au parcurs procedurile standard de verificare și autorizare pentru angajare, iar ulterior au lansat o rachetă aer-aer, neutralizând drona considerată ostilă.
Detașamentul „Carpathian Vipers” este format din aproximativ 100 de militari și șase aeronave F-16 Fighting Falcon, fiind dislocat la baza aeriană Šiauliai din Lituania. Misiunea sa este de a asigura Poliția Aeriană Întărită în spațiul aerian baltic, în cadrul angajamentelor României față de NATO. Dislocarea actuală acoperă perioada aprilie–iulie 2026.
România se află la a patra participare în acest tip de misiuni în statele baltice. Prima a avut loc în 2007, cu aeronave MiG-21 LanceR, urmată de două rotații în 2023 și 2025, ambele cu F-16 Fighting Falcon.
Președintele Consiliul Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că pe șantierul viitorului Centru Integrat de Îngrijiri Paliative din Galați au fost finalizate lucrările de excavare și au început pregătirile pentru turnarea fundației noii unități medicale.
Potrivit acestuia, lucrările de excavare au fost realizate pe o suprafață de aproape 700 de metri pătrați, iar terenul a fost deja egalizat. În această perioadă se desfășoară trasarea structurii de rezistență a clădirii, precum și operațiunile de cofrare și pregătire a armăturilor pentru zidurile de sprijin și fundație.
Noul Centru Integrat de Îngrijiri Paliative va completa serviciile medicale oferite de Spitalul Județean Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Galați și va fi destinat pacienților care suferă de boli grave sau aflate în stadii terminale, inclusiv forme avansate de cancer.
Investiția realizată de Consiliul Județean Galați este estimată la aproape 30 de milioane de lei și presupune construirea unei unități medicale moderne cu 50 de paturi, într-o clădire cu patru etaje și o suprafață desfășurată de aproximativ 2.700 de metri pătrați.
Conform autorităților județene, centrul va include saloane cu două și trei paturi, cabinete specializate și peste 1.000 de echipamente medicale de ultimă generație, integrate în circuite dedicate îngrijirilor paliative.
„Demnitate, alinare și speranță” este mesajul transmis de Costel Fotea odată cu avansarea lucrărilor la noua investiție medicală din Galați.
Primăria Municipiului București a anunțat marți demararea lucrărilor de modernizare a Parcul Herăstrău, primele intervenții urmând să vizeze golirea lacului și consolidarea apărărilor de mal. Totodată, administrația locală pregătește elaborarea unui masterplan pentru reamenajarea întregului parc.
Decizia a fost stabilită în cadrul unei ședințe desfășurate luni, la care au participat Primarul General, Ciprian Ciucu, alături de reprezentanți ai direcțiilor de Urbanism, Investiții și ai Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București.
Potrivit mesajului publicat de Primăria Capitalei, în următoarele săptămâni vor începe lucrările de intervenție la lac și la infrastructura din jurul acestuia.
„În 2-3 săptămâni, golim lacul de apă și ne apucăm de apărările de mal. Concomitent, vom face expertize pentru a stabili soluții tehnice de intervenție la pontoane și debarcadere”, se arată în mesajul publicat marți de PMB pe Facebook.
Pentru restul parcului, municipalitatea intenționează să colaboreze cu specialiști care să elaboreze documentația necesară unui plan de management și unui masterplan de reamenajare.
Conform administrației locale, documentația va stabili modul în care vor fi reorganizate aleile, mobilierul urban, băncile, coșurile de gunoi, chioșcurile, locurile de joacă și sistemul de iluminat public. De asemenea, vor fi evaluate zonele verzi și arborii afectați, urmând să fie stabilite soluții pentru înlocuirea vegetației degradate.
Potrivit lui Ciprian Ciucu, masterplanul ar putea fi finalizat în următoarele 3-4 luni. Edilul a anunțat și intenția administrației de a amplasa în parc o statuie dedicată Regele Mihai I.
„Masterplanul, cu planul de management al parcului, vor sta la baza elaborării și finalizării PUZ-ului pentru parc”, a transmis PMB.
Comisia Europeană a propus alocarea a 14,3 milioane de euro pentru România din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, în urma inundațiilor severe produse în 2025 și a pagubelor provocate la Salina Praid.
Sprijinul financiar face parte dintr-un pachet total de 144 de milioane de euro destinat României, Spaniei și Ciprului pentru refacerea după dezastre climatice majore.
Potrivit Executivului european, România a fost afectată în lunile mai și iunie 2025 de inundații puternice în regiunile Centru, Sud-Muntenia și Nord-Est, după mai multe zile de precipitații abundente.
Printre cele mai grave efecte s-au numărat pagubele produse la Salina Praid, unde apele râului Corund au erodat o parte din albie, afectând infrastructura hidrotehnică și provocând întreruperi extinse ale alimentării cu energie electrică.
Fondurile europene ar urma să fie utilizate pentru refacerea infrastructurii afectate și sprijinirea comunităților lovite de inundații.
Cea mai mare parte a sprijinului financiar, respectiv 120,4 milioane de euro, este destinată Spaniei, afectată de incendii forestiere și fenomene meteorologice extreme, în timp ce Ciprul ar urma să primească 9,2 milioane de euro pentru reconstrucția zonelor afectate de incendii de vegetație.
Consiliul Județean Alba, alături de instituțiile partenere: Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Copii, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – C.R. Alba Iulia, Direcția de Sănătate Publică Alba și Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității din cadrul IPJ Alba, a desfășurat în mai o activitate interactivă în cadrul Programului județean de informare, prevenție și promovare a acțiunilor privind tulburările de sănătate mintală la copii.
Activitatea a avut loc la Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” din localitatea Vințu de Jos, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Alba.
La activitate au participat 40 de persoane: directori ai unităţii școlare, cadre didactice, părinți, consilierul școlar, asistentul medical comunitar și asistentul medical școlar.
Prin informare și colaborare, contribuim la prevenirea problemelor de sănătate mintală și la crearea unui mediu sigur pentru copii.
Consiliul Județean Timiș propune timișenilor, prin instituțiile sale de cultură, expoziții temporare și permanente, un recital de pian, dar și spectacole de teatru.
Muzeul Național de Artă Timișoara propune publicului un recital de pian în cadrul Festivalului și Concursului Internațional de Pian „Alma Cornea Ionescu”, ediția a XXIII-a, susținut de pianistul Florian Altwegg. Totodată, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, publicul va avea acces gratuit la expozițiile permanente, precum și la expoziția „Corneliu Baba – O privire de aproape” Centrul Multifuncțional Bastion găzduiește ediția din 2026 a Festivalului TAB (Traian Abruda – In Memoriam), desfășurată sub tema curatorială „Versul în Ramă”
Muzeul Național al Banatului organizează „Noaptea Muzeelor”, cu intrare gratuită atât la expoziții, cât și la spectacolele de istorie vie din Curtea Bastionului Maria Theresia.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” joacă în această săptămână spectacolele „Gulliver în Țara Păpușilor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii”.
Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, continuă să susțină Manifestările Științei și Tehnicii Școlare „Florin Vasilescu” 2026, concurs de prestigiu dedicat performanței și excelenței academice, organizat prin Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași.
Evenimentul reunește elevi talentați, profesori dedicați și mentori inspirați, oferind un cadru în care pasiunea pentru știință, cercetare și inovație este încurajată și valorificată. Prin astfel de inițiative sunt promovate educația de calitate, spiritul competitiv și dezvoltarea tinerelor generații.
Prezent la deschiderea oficială a manifestărilor, președintele Consiliului Județean Călărași a transmis un mesaj de apreciere pentru participanți și organizatori, reafirmând importanța susținerii proiectelor educaționale care pun în valoare excelența și potențialul tinerilor.
Consiliul Județean Neamț a aprobat documentația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și consolidare pod pe DJ 159C, peste râul Bistrița, km 14+410 la Frunzeni, județul Neamț”, o investiție importantă pentru siguranța circulației și îmbunătățirea conectivității între comunitățile din zonă.
Valoarea totală a investiției este de 34.348.064,30 lei cu T.V.A., din care construcții-montaj în sumă de 31.376.344,58 lei cu T.V.A., iar durata estimată de execuție este de 24 de luni.
Podul de pe DJ 159C, peste râul Bistrița, asigură legătura între comuna Costișa și comuna Cândești, precum și cu satele amplasate pe malul stâng al râului Bistrița. Construit în anul 1930, obiectivul prezintă degradări majore la elementele de rezistență, infrastructură, calea podului și trotuare, expertiza tehnică arătând că nu mai asigură condițiile minime de siguranță a circulației.
Liderul Sorin Grindeanu a declarat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că Partidul Social Democrat exclude susținerea unui Executiv condus de Ilie Bolojan și respinge orice formulă de alianță care ar depăși partidele pro-occidentale.
La finalul discuțiilor, Grindeanu a afirmat că delegația PSD a transmis poziția oficială a partidului și mandatul rezultat în urma consultărilor interne desfășurate în formațiune.
„PSD a transmis punctele de vedere pe care dumneavoastră le știți și poziția Partidului Social Democrat pentru a găsi soluții astfel încât România să aibă un guvern cu puteri depline, votat până la încheierea actualei sesiuni parlamentare”, a declarat liderul social-democrat.
Acesta a subliniat că una dintre liniile roșii ale partidului este respingerea unui nou mandat de premier pentru Ilie Bolojan. Potrivit lui Grindeanu, această poziție este susținută atât de membrii PSD, cât și de votul exprimat anterior în Parlament prin moțiunea de cenzură adoptată cu 281 de voturi.
Președintele Consiliul Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că accesul rutier și pietonal din zona Spitalul Județean Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Galați se află într-un amplu proces de modernizare, printr-o investiție de aproape 9 milioane de lei.
Potrivit autorităților județene, proiectul vizează refacerea completă a carosabilului și a trotuarelor, modernizarea sistemelor de iluminat și colectare a apelor pluviale, precum și refacerea semnalizării rutiere în zona accesului dinspre strada Brăilei.
„Întreaga zonă este refăcută din temelii, grație unui proiect de investiții al Consiliului Județean Galați”, a transmis Costel Fotea.
În cadrul lucrărilor au fost demolate și construcțiile provizorii considerate inestetice și care îngreunau accesul în incinta unității medicale.
Reprezentanții CJ Galați au precizat că, după modernizarea rețelelor electrice, sunt aproape finalizate și lucrările la sistemul de canalizare, urmând testele de etanșeitate și etapa de stabilizare a terenului înaintea asfaltării finale și refacerii marcajelor rutiere.
Investiția face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a Spitalului Județean Galați, unde au fost realizate sau sunt în derulare proiecte precum extinderea parcării supraetajate și construirea unor noi corpuri medicale.
„Prin această investiție, facem încă un pas concret pentru a oferi gălățenilor un Spital Județean modern, sigur și ușor accesibil”, a declarat președintele CJ Galați.
Error: No articles to display