Consiliul Județean Arad desfășoară o amplă campanie de educație și siguranță rutieră. Acțiunea este direct corelată cu implementarea proiectului de infrastructură ce vizează „Modernizarea rețelei rutiere în zona de nord a județului Arad”. Prin intermediul acestui proiect, sunt complet modernizați aproximativ 67 de kilometri de drumuri județene, pe următoarele tronsoane: Șepreuș – Cermei (6,972 km), Șicula – Gurba – Cermei (14,429 km), Mișca – Apateu – Berechiu (20 km), Cermei – Limită județ Bihor (15,962 km), Cermei – Beliu (10,028 km).
Campania de siguranță rutieră acoperă orașele din județul Arad, precum și localitățile direct străbătute de rețeaua în curs de modernizare: Chișineu-Criș, Ineu, Sebiș, Pâncota, Sântana, Lipova, Curtici, Pecica, Nădlac, Mișca, Cermei, Șepreuș, Apateu și Beliu. Principalul obiectiv este diminuarea numărului de accidente rutiere prin educarea preventivă a comunităților.
Nadia Comăneci s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Tánczos Barna și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, în contextul organizării evenimentelor dedicate aniversării a 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria gimnasticii mondiale.
Întâlnirea a avut loc înaintea Galei „50 de ani de la prima notă de 10.00”, programată pentru 29 mai, la Palatul Parlamentului, și a „Galei Campioanelor”, care se va desfășura pe 31 mai, la Onești.
Cele două evenimente sunt incluse în calendarul manifestărilor organizate în cadrul Anului Nadia Comăneci, dedicat celebrării performanțelor obținute de fosta mare gimnastă de-a lungul carierei sale.
„Numele Nadiei Comăneci este asociat cu performanța, indiferent de ce generație este rostit. Însă drumul spre succes a fost posibil doar prin muncă temeinică, seriozitate și talent. Întreaga carieră a Nadiei Comăneci inspiră și motivează. Îi mulțumesc pentru ceea ce a făcut pentru România și pentru că a fost un ambasador al țării noastre în lume”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
În cadrul discuțiilor a fost menționat și proiectul de modernizare și extindere a bazei sportive a Clubului Sportiv Municipal Onești, unde s-a antrenat Nadia Comăneci.
Guvernul a aprobat recent investiția, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea totală a proiectului depășind 122 de milioane de lei.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui nou Ambulatoriu la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, investiția fiind estimată la aproximativ 44 de milioane de lei.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Sănătate 2021–2027 și presupune construirea de la zero a unei clădiri moderne, complet echipate, destinată acordării serviciilor medicale în regim ambulatoriu pentru peste 120.000 de locuitori din Tecuci și localitățile limitrofe.
Potrivit autorităților județene, noul ambulatoriu va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 2.700 de metri pătrați și va include 49 de cabinete medicale pentru specialități precum Pediatrie, Chirurgie generală, Cardiologie, Ortopedie, Dermatologie, Diabet, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Gastroenterologie și Oftalmologie.
Unitatea medicală va fi dotată cu peste 300 de echipamente și aparate medicale moderne, printre care aparate digitale de radiologie, ecografe performante, analizatoare automate de imunologie și echipamente pentru intervenții minore.
Proiectul include și măsuri pentru eficiență energetică, precum instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare pentru apă caldă, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură și monitorizare inteligentă a consumurilor.
„Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru construirea unui nou Ambulatoriu la Spitalul «Anton Cincu» din Tecuci — un proiect esențial pentru sănătatea celor peste 120.000 de oameni din municipiu și din localitățile din jur”, a declarat Costel Fotea.
În paralel cu aprobarea finanțării, a fost derulată și procedura de licitație, iar lucrările ar urma să înceapă cel târziu în luna noiembrie, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Galați.
ICDL România a anunțat lansarea unui ghid gratuit destinat profesorilor și elevilor, pentru utilizarea inteligenței artificiale în educație.
Platforma GhidAIEDU.ro se adresează tuturor unităților de învățământ din România și are ca obiectiv integrarea tehnologiilor AI în procesul educațional, într-un mod structurat și aliniat la standarde internaționale. Inițiativa vine în contextul în care utilizarea inteligenței artificiale este deja răspândită în rândul elevilor și profesorilor, însă fără repere clare și competențe validate.
Datele din raportul OECD TALIS 2024 arată că doar 3% dintre profesorii români folosesc metode de predare online sau hibrid, sub media internațională de 16%. În același timp, 46% dintre cadrele didactice declară că utilizează deja AI în activitatea didactică, peste media globală de 36%.
Reprezentanții ICDL România subliniază că principalul obstacol nu este lipsa de interes, ci absența unor resurse educaționale structurate și a unui cadru clar de utilizare a tehnologiei.
Ghidul oferă exemple concrete de utilizare a AI în predare, evaluare și feedback, scenarii didactice aplicabile, dar și recomandări privind protecția datelor și integritatea academică. De asemenea, include modele de decizie pentru adoptarea tehnologiei la nivelul instituțiilor de învățământ.
Potrivit inițiatorilor, ghidul poate fi utilizat imediat și gratuit de către toate școlile din România, contribuind la o integrare responsabilă și eficientă a inteligenței artificiale în educație.
Primul contract finanțat prin programul european SAFE pentru construcția Autostrăzii Unirii A8 a fost semnat joi, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma.
Contractul vizează proiectarea și execuția tronsonului 1 Moțca – Târgu Frumos, parte a sectorului moldovean al Autostrăzii Unirii.
„Este primul contract al acestei autostrăzi finanțat prin Programul european SAFE și un pas major pentru conectarea Iașului la rețeaua europeană de transport”, a transmis Horațiu Cosma pe Facebook.
Tronsonul va avea o lungime de 27 de kilometri și este destinat să reducă traficul și numărul accidentelor de pe DN28, una dintre cele mai circulate și periculoase șosele din regiunea Moldovei.
Contractul a fost atribuit asocierii SA&PE Construct – Tehnostrade – Spedition UMB – Euro-Asfalt, valoarea investiției fiind estimată la 4,87 miliarde de lei, fără TVA.
Durata totală de implementare a contractului este de 46 de luni.
Potrivit reprezentanților Ministerului Transporturilor, proiectul include realizarea prioritară, în termen de cel mult 12 luni, a unui segment de 5,5 kilometri care va asigura conexiunea dintre Autostrada A8, DN2 și Autostrada A7 Bacău – Pașcani.
Lucrările prevăd construirea a 36 de poduri și pasaje, cu o lungime cumulată de 8,5 kilometri, patru tunele însumând 1,7 kilometri și trei noduri rutiere la Moțca, Pașcani și Târgu Frumos.
Continuăm cu bucurie seria activităților din cadrul Programului pentru școli al României și vă aducem în prim-plan un nou exemplu de bună practică, desfășurat la Liceul de Arte „Ionel Perlea”!
Elevii clasei a IV-a D, îndrumați cu dedicare de doamna învățătoare Bucur Vanda Mădălina, au participat la concursul „Mereu vesel și sănătos” – o activitate care a pus în lumină importanța măsurilor educative ce însoțesc distribuția de fructe și legume în anul școlar 2025–2026.
Prin jocuri interactive, momente creative și mult entuziasm, cei mici au descoperit cât de importantă este o alimentație echilibrată. Învățarea s-a transformat într-o experiență plăcută, plină de energie și voie bună, demonstrând că educația pentru sănătate poate merge mână în mână cu distracția.
Felicitări elevilor pentru entuziasm și cadrelor didactice pentru implicare și inspirație!
Consiliul Județean Ialomița rămâne un partener activ în susținerea educației pentru sănătate, încurajând formarea unor obiceiuri corecte încă din primii ani de școală.
Împreună construim, pas cu pas, un viitor mai sănătos!
Miercuri, 27 mai, la Teatrul „Jean Bart” s-a desfășurat ediția 2026 a Galei Premiilor de Excelență, eveniment organizat de Colegiul Național „Spiru Haret” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.
Gala a oferit recunoașterea publică cuvenită unui număr impresionant de elevi ai Colegiului, care au obținut rezultate remarcabile în cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare.
Prezent la eveniment din partea Consiliului Județean Tulcea, prof. Ștefan Coman, consilier al președintelui Horia Teodorescu, a ținut să felicite atât elevii, cât și cadrele didactice care au adus rezultate bune și foarte bune pentru palmaresul învățământului tulcean. „Mă bucur să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, la unul dintre cele mai importante evenimente organizate de conducerea Colegiului dumneavoastră cu scopul de a sărbători excelența în educația haretistă din Tulcea.
Această gală vine să scoată în evidență care sunt cele mai importante valori ale județului și să recunoască munca asiduă și meritele deosebite ale elevilor și cadrelor didactice deopotrivă.
Școala Populară de Arte „George Enescu”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită la Festivalul de Teatru pentru Amatori „#Sus_Cortina”, ediția a VI-a, care va avea loc în perioada 29–30 mai 2026, la Botoșani.
Pe data de 29 mai 2026 ora 15:00 - Sala de Spectacole a Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, iar pe 30 mai 2026, ora 09:00, festivalul continuă la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani.
Un număr de 550 de elevi, cadre didactice și membri ai personalului auxiliar din cinci unități de învățământ din județul Galați participă la cursuri de prim-ajutor organizate cu sprijinul Crucea Roșie Galați, în cadrul proiectului „Sănătatea fără frontiere”, derulat de Consiliul Județean Galați prin fonduri europene transfrontaliere.
Anunțul a fost făcut de Costel Fotea, care a precizat că programul are ca obiectiv pregătirea practică a participanților pentru intervenții rapide în situații de urgență.
Campania educațională se desfășoară în școli și licee din Berești, Berești-Meria, Bălăbănești, Cavadinești și Rădești, localități deservite de Spitalul Orășenesc Târgu Bujor.
Potrivit autorităților județene, cursurile includ manevre de resuscitare, utilizarea defibrilatorului automat extern, intervenții în caz de înec, sufocare sau accidente, precum și acordarea primului ajutor în situații de hemoragii, arsuri și fracturi. Instruirea combină noțiuni teoretice cu exerciții practice intensive, menite să dezvolte reacții rapide și corecte în situații-limită.
La finalul programului, participanții vor primi diplome de participare din partea Consiliului Județean Galați și certificate recunoscute la nivel național și internațional.
Reprezentanții administrației județene au precizat că proiectul „Sănătatea fără frontiere”, cu o valoare totală de 1,6 milioane de euro, include și investiții în infrastructura medicală din județ.
În cadrul proiectului, la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor va fi construit un nou corp de clădire destinat Camerei de Primiri Urgențe și Secției de Medicină Internă, pentru modernizarea condițiilor de tratament și îngrijire a pacienților.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins toate cele opt contestații depuse împotriva procedurii de atribuire a contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret, a anunțat marți directorul general al Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Potrivit acestuia, CNSC a menținut integral rezultatul procedurii stabilit de CNAIR în data de 7 aprilie 2026, ceea ce permite continuarea etapelor administrative pentru semnarea contractelor și demararea proiectării.
Contractele pentru cele două loturi, care însumează 43,05 kilometri între Suceava și Bălcăuți, au fost atribuite asocierii FAR FOUNDATION SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL.
Valoarea totală a investiției este de 3,72 miliarde de lei, fără TVA, iar finanțarea va fi asigurată prin programul european SAFE.
„Acest drum nu este doar infrastructură rutieră. Este axa care conectează România la granița nordică, către frontiera cu Ucraina. Este parte din arhitectura de mobilitate strategică a flancului estic NATO”, a declarat Cristian Pistol.
Șeful CNAIR a subliniat că proiectul are atât o componentă economică, pentru dezvoltarea regiunii Bucovina, cât și una strategică, în actualul context regional de securitate.
Potrivit acestuia, pentru semnarea efectivă a contractelor este necesară asigurarea creditelor de angajament de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
„Procedura CNSC este validată, echipele CNAIR sunt pregătite, finanțarea europeană prin SAFE este alocată. Așteptăm pasul administrativ care depinde de Minister”, a transmis directorul general al CNAIR.
Drumul Expres Suceava–Siret este parte a coridorului rutier care va asigura conexiunea rapidă către frontiera cu Ucraina și este considerat un proiect strategic pentru mobilitatea din nord-estul României și pentru infrastructura de transport de pe flancul estic al NATO.
Administrația Prezidențială și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au anunțat demararea oficială a activității Grupului de dialog și reflecție din cadrul platformei „Just.AI Forum – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar din România”.
Potrivit unui comunicat, prima reuniune de lucru a avut loc în 21 mai 2026, la sediul PÎCCJ, și a vizat impactul tehnologiilor de inteligență artificială în faza de urmărire penală.
La discuții au participat reprezentanți ai Departamentului Constituțional Legislativ, Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Direcției Generale Anticorupție (DGA) și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).
„Această inițiativă strategică a Președintelui României, Nicușor Dan, și a Administrației Prezidențiale a fost primită cu deplină deschidere de către conducerea Ministerului Public, precum și de către ceilalți participanți la întâlnire. Participanții consideră esențială cooperarea interinstituțională pentru a identifica soluțiile de AI necesare eficientizării activității judiciare, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și având ca finalitate creșterea calității actului de justiție”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
În cadrul reuniunii au fost analizate posibile utilizări ale inteligenței artificiale în automatizarea activităților repetitive, analiza documentară, managementul probatoriului și transcrierea automată a declarațiilor.
Participanții au apreciat că implementarea unor astfel de soluții ar putea contribui la reducerea timpului de soluționare a dosarelor și la optimizarea utilizării resurselor umane din sistemul judiciar.
Administrația Prezidențială și PÎCCJ au subliniat că utilizarea tehnologiilor AI trebuie să respecte standardele naționale și europene privind protecția drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv prevederile AI Act al Uniunii Europene.
„Inteligența Artificială va funcționa exclusiv ca un instrument de sprijin tehnic, decizia judiciară finală în faza urmăririi penale rămânând, în toate cazurile, apanajul procurorului”, se mai arată în comunicat.
În urma primei reuniuni, participanții au decis lansarea unui mecanism comun de consultare pentru identificarea nevoilor instituțiilor implicate, prin distribuirea unui chestionar comun. Datele colectate vor sta la baza unui raport de diagnostic care urmează să fie finalizat în termen de cinci luni.
Lucrările grupului vor continua în 4 iunie 2026, într-o ședință prezidată de DNA, dedicată analizei stadiului implementării sistemului ECRIS V și coordonării viitoarelor dezvoltări software din sistemul judiciar.
Muzeul ASTRA a găzduit ceremonia de închidere și festivitatea de premiere a trofeelor din cadrul Expoziției „H – Hunting Prize” 2026, eveniment organizat de Asociația Evaluatorilor de Trofee de Vânat CIC TEB RO, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu.
În cadrul programului „Povești despre vânătoare” – un spațiu dedicat literaturii de specialitate și dialogului – a fost lansată cartea „Recordul mondial la capră neagră”, volum adus în atenția publicului de către Sárkány Árpád.
Volumul, completează o lacună importantă din literatura cinegetică română și maghiară, oferind detalii inedite și publicate în premieră. Puțini știu că trofeul de capră neagră recoltat în după-amiaza zilei de vineri, 26 octombrie 1934, pe Muchia Gârdomanu din Munții Făgăraș, deține recordul mondial de 90 de ani!
Cartea include detalii fascinante atât despre această performanță extraordinară, cât și despre omul din spatele realizării: tânărul comerciant sas din Brașov, Adolf Hesshaimer (1893-1937) – un om remarcabil, cunoscut pentru răbdarea, măiestria și modestia lui în fața naturii.
Activitatea înseamnă mai mult decât o acțiune de ecologizare, este un exemplu de implicare, educație și respect pentru valorile noastre.
Pe 29 mai, aproximativ 200 de elevi din Vlăhița vor participa la acțiunea inițiată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita, prin care tinerii învață că de natură nu este suficient doar să ne bucurăm, ci avem și datoria de a o proteja.
Felicitări Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita pentru această inițiativă.
Un singur eveniment, 39 de locații, 164 de programe și peste 15.000 de vizitatori. Așa a fost Noaptea Muzeelor
Muzeul Județean Mureș a pregăttit pentru evenimentul din 23 mai, un program divers și expoziții inedite, cu ocazia Noaptea Muzeelor.
Accesul s-a făcut și în acest an pe baza unei brățări speciale dedicate evenimentului. Brățara s-a achiziționat de la casieria Palatul Culturii, de la secțiile muzeului, precum și online, pe platforma Visit Mureș, până în ziua evenimentului. Programul complet: https://muzeulmures.ro/noaptea-muzeelor-muzeumok-ejszakaja
Error: No articles to display