Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat suplimentarea ajutoarelor către localitățile din Prahova și Dâmbovița afectate de întreruperea alimentării cu apă potabilă, generată de lucrările hidrotehnice de la acumularea Paltinu și de deteriorarea calității apei brute.

Potrivit hotărârii, noi cantități de apă potabilă sunt scoase din rezervele de stat ca ajutor umanitar gratuit, în vederea „asigurării condițiilor minime de trai ale populației” din zonele afectate. Transportul va fi realizat de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar distribuirea către locuitori va fi asigurată de autoritățile locale și structurile pentru situații de urgență din cele două județe.

âProblemele au apărut în contextul lucrărilor programate la barajul Paltinu, care au determinat scăderea nivelului apei în acumulare, în paralel cu fenomene hidrologice ce au dus la creșterea turbidității și a volumului de aluviuni. Aceste elemente au afectat calitatea apei brute, ceea ce a impus întreruperea furnizării apei potabile în 12 localități din Prahova și una din Dâmbovița.
CNSU precizează că măsurile adoptate urmăresc „asigurarea continuității sprijinului pentru populația afectată și gestionarea eficientă a situației create până la restabilirea, în condiții de siguranță, a alimentării cu apă potabilă”. Decizia completează sprijinul deja acordat, primele cantități de apă fiind distribuite începând cu 30 noiembrie 2025.
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) estimează că alimentarea cu apă potabilă ar putea reveni la normal în aproximativ o săptămână. Instituția avertizează însă că intervențiile tehnice necesare la barajul Paltinu nu pot fi efectuate în prezent din cauza nivelului ridicat al apei, care nu permite accesul scafandrilor, iar fără aceste lucrări problemele ar putea persista până la șase luni.

La Teatrul Arcadia din Oradea s-a dat startul celei de-a VII-a ediții a FuxFeszt - Festivalul Teatrelor Maghiare Profesioniste de Păpuși din Transilvania, care marchează totodată 75 de ani de la înființarea teatrului de păpuși din Oradea.

Prezent la deschidere, domnul Horea Florian Abrudan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a subliniat rolul important pe care îl au actorii teatrelor de păpuși în educarea tinerei generații și importanța colaborării între instituții.

Festivalul a debutat cu spectacolul bilingv româno - maghiar „Luceafărul - Az esticsillag”, în regia lui Ciprian Huțanu.

Teatrul Szigligeti Oradea - Szigligeti Színház Nagyvárad este o instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Bihor.

De Ziua Națională a României, Cinematograful „Zarand” din municipiul Brad a găzduit un spectacol folcloric deosebit, dedicat tradiției și valorilor românești.

Evenimentul a reunit artiști apreciați, care au adus pe scenă muzică autentică și emoție: Mariana Deac, Ilie Medrea, Ciprian și Mihaela Istrate, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari și Ionel Coza alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, dirijor profesor George Cîlțea, coregrafia Cătălin Bălan.

Evenimentul organizat de Consiliul Judetean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Primăria Municipiului Brad.

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită vineri în centrul municipiului Suceava, unde numeroși suceveni au participat la manifestările dedicate împlinirii a 107 ani de la Unirea Bucovinei cu România.

Pe esplanada Casei de Cultură, Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina - CCB, a organizat un amplu program artistic, în care au evoluat grupuri folclorice reprezentative din cele cinci subzone etnofolclorice ale județului.

Seara s-a încheiat cu un moment artistic oferit de Corala „Ciprian Porumbescu”, urmate de un adevărat recital al Ansamblului Artistic "Ciprian Porumbescu" din cadrul Centrului Cultural Bucovina.

Primăria Municipiului Suceava a deschis oficial Târgul de Crăciun, aducând atmosfera sărbătorilor de iarnă în centrul orașului.

Biroul de Presă

Consiliul Județean Suceava

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a participat marți la acțiunea de pregătire „Academia Rising Stars – Filiala Galați”, un proiect considerat unic la nivel național, derulat sub egida Academiei de Baschet – Filiala Galați și susținut de Comitetul Olimpic Român, Ministerul Educației și Consiliul Județean Galați.

Programul, coordonat la nivel local de Academia de Baschet Phoenix Galați prin antrenorul Florin Nini, își propune formarea și sprijinirea tinerilor sportivi talentați, cu obiectivul de a ajunge treptat în loturile naționale de juniori. Participanții beneficiază de antrenamente specializate și de expertiza unei echipe complexe de specialiști.

„Încurajăm performanța tinerelor talente și pregătim viitorii campioni ai României. Ne bucură că Galațiul găzduiește din nou un eveniment important pentru dezvoltarea baschetului românesc”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Consiliul Județean Galați susține financiar și logistic proiectul, considerat o investiție în dezvoltarea sportului de performanță în regiune.
Evenimentul marchează un nou pas în consolidarea bazelor pentru dezvoltarea baschetului juvenil la nivel local, autoritățile județene subliniind că astfel de inițiative contribuie la creșterea vizibilității și performanței sportului gălățean.

Programele școlare pentru disciplinele din învățământul liceal au fost lansate în dezbatere publică, a anunțat Ministerul Educației, acesta reprezentând al doilea pas în reforma curriculumului liceal după aprobarea planurilor-cadru.

Potrivit Ministerului Educației, noile programe urmăresc formarea celor opt competențe-cheie europene, cu impact direct asupra reducerii analfabetismului funcțional și creșterii relevanței pregătirii elevilor pentru viață și piața muncii. Lista competențelor include alfabetizarea, competențele multilingvistice, STEM, digitale, sociale și de învățare, civice și juridice, antreprenoriale și culturale.

„Acest al doilea pas, al elaborării programelor școlare, este fundamental pentru atingerea obiectivelor educaționale, cu impact pozitiv semnificativ asupra alfabetizării funcționale”, transmit reprezentanții ministerului, care subliniază că actualele programe au aproape 20 de ani.
Peste 1.500 de specialiști au lucrat la elaborarea documentelor și vor participa la dezbaterile publice. După aprobarea programelor, urmează realizarea manualelor și formarea profesorilor, precum și finalizarea standardelor de evaluare pentru fiecare disciplină.

Ministrul Educației, Daniel David, afirmă că generația care va începe liceul în anul școlar 2026–2027 va beneficia de un curriculum modern și adaptat nevoilor actuale, ceea ce ar putea reduce drastic analfabetismul funcțional, considerat în prezent „un risc de securitate națională”.
Lista programelor lansate în dezbatere este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației.

Ministerul Sănătății a lansat, în transparență decizională, proiectul de Ordin care actualizează Regulamentul de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Modificările urmăresc creșterea siguranței pacientului și clarificarea normelor privind infrastructura, echipamentele și personalul ATI.

Potrivit ministrului, proiectul introduce un mecanism de clasificare a secțiilor ATI în trei categorii, în funcție de complexitatea cazurilor și dotările disponibile, pentru a ghida traseul pacienților critici către unitățile cele mai potrivite. De asemenea, toate unitățile publice și private care efectuează proceduri de anestezie trebuie să dețină cel puțin un pat de supraveghere postanestezie și să demonstreze că echipamentele medicale sunt proprietatea unității, cu contracte de service și mentenanță valabile.

Pentru secțiile ATI pediatrice, normativul prevede echipamente dedicate profilului pediatric, iar atribuțiile medicilor ATI și ale specialiștilor cu atestat în terapie intensivă sunt clarificate. Regulamentul definește structura echipei multidisciplinare și introduce noi categorii de personal, inclusiv medici epidemiologi, medici farmacologi clinici, farmacist clinic, psihologi și fizioterapeuți.
Pentru controlul infecțiilor nosocomiale, proiectul prevede includerea în echipă a unui medic infecționist sau epidemiolog și posibilitatea angajării unui asistent dedicat monitorizării infecțiilor asociate asistenței medicale.

Ministrul Rogobete a subliniat că aceste modificări nu sunt birocratice, ci vizează siguranța reală a pacienților și consolidarea încrederii în actul medical. Verificările vor continua în toate unitățile care efectuează proceduri de anestezie, pentru a asigura respectarea normelor și protecția pacienților.

Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan își angajează marți răspunderea în Parlament pe noul proiect al legii pensiilor magistraților, în cadrul plenului reunit care începe la ora 14.30, într-o ședință festivă dedicată Zilei Naționale a României. Este a doua încercare a Executivului, după ce prima variantă a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională în 20 octombrie.

Noul proiect include avizul Consiliului Superior al Magistraturii, deși acesta este negativ. Avizul are caracter consultativ, iar Guvernul consideră că includerea lui elimină riscul unei noi respingeri la CCR din motive procedurale.

Modificarea principală față de varianta anterioară vizează extinderea perioadei de tranziție pentru creșterea vârstei de pensionare de la 10 la 15 ani, începând din 1 ianuarie 2026. Conform noilor prevederi, vârsta de pensionare va crește gradual până la 65 de ani în anul 2042.
Proiectul este contestat ferm de corpul magistraților. Toate curțile de apel au transmis poziții publice împotriva reformei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție este așteptată să depună o nouă sesizare la CCR, așa cum a procedat și în prima etapă a procesului legislativ.

Executivul accelerează adoptarea reformei pentru a respecta jaloanele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. România trebuie să finalizeze până vineri trei jaloane, printre care și reforma pensiilor speciale, pentru a nu pierde aproximativ 800 de milioane de euro din finanțarea europeană.

Premierul Ilie Bolojan susține că modificările sunt necesare atât pentru sustenabilitatea sistemului de pensii, cât și pentru eliminarea unor dezechilibre.
„Proiectul de lege privind pensiile magistraților este justificat de trei aspecte: accesarea fondurilor europene, corectarea unor nedreptăți privind pensionarea prea rapidă și pensiile foarte mari, precum și asigurarea sustenabilității pe termen lung”, a declarat șeful Guvernului.
Noua formă a legii prevede calcularea pensiei la 55% din media indemnizațiilor brute din ultimii cinci ani, cu un plafon de 70% din ultima indemnizație netă, precum și creșterea vechimii necesare de la 25 la 35 de ani.
Adoptarea prin angajarea răspunderii permite Guvernului să treacă proiectul fără vot, în absența unei moțiuni de cenzură.

Parlamentul României se va reuni marți, 2 decembrie, într-o ședință solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului, dedicată aniversării Zilei Naționale și marcării a 107 ani de la Marea Unire.
Potrivit unui memorandum transmis Birourilor Permanente Reunite, evenimentul va avea loc la ora 14:30, în prezența conducerii statului, a membrilor Guvernului, precum și a reprezentanților cultelor religioase și ai principalelor instituții ale statului.
Programul ședinței va debuta cu intonarea Imnului Național și deschiderea lucrărilor, urmate de discursurile președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și ale președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. Premierul Ilie Bolojan va susține, de asemenea, o alocuțiune.
Ulterior, vor lua cuvântul reprezentanții grupurilor parlamentare, fiecare având alocate între trei și cinci minute pentru intervenții.
La ședință au fost invitați foști președinți ai României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, reprezentanți ai cultelor religioase, conducerea Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Academia Română, șefii serviciilor de informații, guvernatorul BNR și șefi de misiuni diplomatice acreditați la București.

Consiliul Județean Prahova susține implementarea unui sistem modern și transparent de monitorizare a calității aerului

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a participat ieri la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive – un subiect de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ.

În cadrul întâlnirii, președintele CJ Prahova a subliniat necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului, capabil să identifice în timp real sursele care generează disconfortul olfactiv. Acesta a evidențiat faptul că deciziile administrative trebuie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent.

Totodată, Virgiliu-Daniel Nanu a cerut ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate transparent și accesibil, într-un format ușor de urmărit de către cetățeni, astfel încât comunitatea să poată evalua eficiența măsurilor aplicate.

În același context, președintele CJ Prahova a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale, fără transfer de responsabilitate între autorități, și a solicitat proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate pentru gestionarea problemelor de mediu.

Consiliul Județean Prahova își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului și de a colabora cu toate instituțiile responsabile pentru a proteja sănătatea și confortul prahovenilor.