Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță una dintre măsurile pentru optimizarea transportului public. Este vorba despre automatizarea macazurilor. Autoritățile au început procedurile pentru achiziționarea a șase sisteme automate.
„Transportul public din București are nevoie de soluții clare, rapide și sigure. Unul dintre pașii necesari: automatizarea macazurilor. Azi, multe dintre ele sunt acționate manual. De aceea, a fost inițiată procedura de achiziție pentru 6 sisteme automate de acționare a macazurilor. Ofertele se depun până pe 4 august 2025”, a transmis Stelian Bujduveanu,
Noile sisteme vor fi instalate în zone cu trafic intens, precum Piața Presei, Calea 13 Septembrie – Șoseaua Progresului, Calea Rahovei – Șoseaua Progresului și Piața Eroii Revoluției.
Investiția va aduce beneficii directe pentru rețeaua de tramvaie. Este vorba despre timpi de așteptare mai mici, siguranță sporită și trafic mai fluent și previzibil.
Aceste investiții vor continua pentru îmbunătățirea transportului public din București, a precizat edilul.
Procurorii DNA au contestat decizia de eliberare condiționată a Elenei Udrea. Decizia a fost pronunțată marți, 1 iulie, de Judecătoria Ploiești. Între timp, Elena Udrea a fost externată din spitalul unde a avut o intervenție chirurgicală și a fost dusă la Penitenciarul Târgșor.
Decizia Judecătoriei Ploiești nu este definitivă.
„În temeiul art. 587 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 59 din Codul penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată Udrea Elena Gabriela, Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate Udrea Elena Gabriela, în prezent deţinută în Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/27.05.2025 a Tribunalului Prahova, Mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 130/17.06.2025 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este arestată în altă cauză. Se atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 61 din Codul penal din 1969 privind efectele liberării condiţionate, respectiv cu privire la faptul că pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, 28.08.2027, persoana condamnată nu a săvârşit din nou o infracţiune, precum şi la consecinţele la care se expune dacă comite din nou o infracţiune în acest termen. În temeiul 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. (3) Cod procedură penală”, scrie în decizia instanţei.
Elena Udrea execută o pedeapsa de şase ani pe care a primit-o în Dosarul Gala Bute.
Primăria Sectorului 3 revine cu clarificări în privința transferării în online a operațiunilor de registratură.
Începând din această lună, interacțiunea cu publicul se face exclusiv online.
Fără a mai fi nevoie să facă drumuri până la sediul primăriei, cetățenii vor putea accesa direct, de la distanță, portalul de Servicii electronice precum și aplicația de sesizări.
Asistență în demersul online, în zona de self-service de la sediul Primăriei Sectorului 3, pentru persoanele fără acces la tehnologie
Pentru a veni în sprijinul persoanelor fără acces la tehnologie, Primăria Sectorului 3 pune în continuare la dispoziția cetățenilor, la sediul instituției (Calea Dudești nr. 191), calculatoare și imprimante.
Aceștia vor beneficia constant de consiliere din partea personalului specializat, pentru parcurgerea cu succes a etapelor depunerii documentelor online.
Semnătura digitală, pusă de dispoziție de Primăria Sectorului 3
Instituția și-a propus digitalizarea treptată a activității pentru o administrație eficientă, îndreptată spre nevoile cetățenilor.
Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2: “Lucrările de modernizare sunt în plină desfășurare și avansează într-un ritm bun. Se înlocuiesc pardoselile, instalațiile electrice și cele de încălzire, iar în exterior se refac trotuarele și spațiile adiacente.”
Această intervenție era așteptată de ani buni – vorbim despre o clădire cu probleme majore, care avea mare nevoie de reparații capitale.
Monitorizăm zilnic șantierul pentru ca, din toamnă, elevii și profesorii să înceapă noul an într-un spațiu modern, sigur și complet renovat.
Continuăm în același ritm pe toate cele 49 de șantiere deschise în Sectorul 2”
Dăm startul sesiunii de înscriere la creșă pentru anul școlar 2025-2026. Începând de azi, 01.07.2025, părinții pot depune cererile exclusiv online prin platforma: https://cresa.dgaspc-sectorul1.ro. Perioada de înscriere este 01.07.2025, ora 08:00, – 07.07.2025, ora 23:59.
Avem 291 de locuri disponibile pentru luna septembrie 2025, repartizate astfel:
Centrul de zi Vrancei, Str. Vrancea nr. 9, Sector 1 – 65 locuri;
Centrul Româno-Danez pentru Educație Integrată, Bd. Mareșal Averescu nr. 17 – 16 locuri;
Centrul de zi Jiului, Str. Pajura nr. 2C, Sector 1 – 80 locuri;
Centrul de zi Sf. Nicolae, Str. C-tin Dobrogeanu Gherea nr. 74, Sector 1 – 70 locuri;
Centrul de zi Sf. Andrei, Str. Cosmești nr. 15, Sector 1– 60 locuri.
Consiliul Județean Galați a aprobat indicatorii unei investiții în valoare de peste 44 milioane de lei pentru consolidarea și restaurarea Conacului „Costache Conachi” de la Țigănești, locul în care a fost salvată Unirea Principatelor.
Deși are o valoare istorică deosebită, monumentul a ajuns într-o stare avansată de degradare. Imobilul va fi reabilitat în baza unui parteneriat între Consiliul Județean Galați și Academia Română.
„Din fericire, după ani de eforturi, avem soluția pentru salvarea sa. În baza acordului încheiat cu Academia Română – proprietarul de drept al imobilului – Consiliul Județean Galați a preluat conacul în administrare și avem acum un proiect matur, eligibil pentru finanțare europeană. Arhitecții și experții în patrimoniu au stabilit cele mai adecvate metode de intervenție pentru a conserva această moștenire culturală și a o reda circuitului public. Fațada va fi readusă la forma originală, construcțiile din beton armat adăugate în anii '80 vor fi demolate, iar elementele de tâmplărie, feronerie și stucatură vor fi restaurate. Totodată, balconul principal și turnurile laterale vor fi reabilitate, iar turnul circular al conacului va fi reconstruit. O parte din încăperi vor fi reamenajate cu mobilier de epocă pentru a reda atmosfera istorică, iar altele vor găzdui expoziții, conferințe sau evenimente culturale și științifice”, a explicat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Conacul „Costache Conachi” va fi inclus în două circuite muzeale de interes județean: „Drumul Micii Uniri” – alături de Muzeul Casa „Cuza Vodă” Galați și Casa Memorială „Costache Negri” (Conacul de la Mânjina), precum și „Muzeele prin ochii copiilor”, un proiect dedicat elevilor.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a tras o primă concluzie la o săptămână de la preluarea mandatului. Am regăsit o economie vulnerabilizată în timp și o fundație bugetară tot mai instabilă, am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului, a transmis Nazare.
„Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanțelor. Ce am găsit și cum arată România astăzi, față de acum cinci ani – în perioada primului meu mandat? Am regăsit o economie vulnerabilizată în timp și o fundație bugetară tot mai instabilă. Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, dar în realitate creșterea a fost împinsă în principal prin consum. S-au justificat astfel cheltuieli pe care, de fapt, nu ni le permiteam. Am uitat că nu cheltuiam banii noștri – ci, în cea mai mare parte, bani împrumutați”, a scris Alexandru Nazare, pe Facebook.
Ministrul mai susține că bugetele au fost construite nerealist.
„Realitatea este una singură: în ultimii cinci ani, deficitul bugetar al României a fost constant peste 6% din PIB, atingând vârfuri critice de peste 9%. Totul, în condițiile în care regula europeană recomandă un prag de maximum 3%. Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului. Consecințele? Dobânzi mai mari la împrumuturi, încredere șubrezită, iar datoria publică s-a dublat. Și, cu toate acestea, ne-am comportat ca și când resursele ar fi inepuizabile. Am trăit pe datorie, pe banii – tot mai scumpi – ai altora, fără să ne preocupe cu adevărat cum generăm bani sănătoși, din interior. Cum creștem o economie competitivă, inovatoare, rezilientă, capabilă să susțină ritmul cheltuielilor publice. Astăzi, punctul critic de la care plecăm este clar: reconstrucția bugetului de stat pe baze solide. Avem o întrebare fundamentală de pus – și de asumat: ce putem colecta corect și eficient și, mai ales, cât ne permitem să cheltuim în mod realist? E momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, să recunoaștem greșelile și să avem curajul schimbării. Este singura cale prin care România poate merge mai departe, cu demnitate și cu un model economic viabil”, a adăugat ministrul de Finanțe.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au analizat soluții care pot fi aplicate în cazul crizei de la Salina Praid. Ei au vorbit despre recondiționarea minei vechi și despre construirea unei noi exploatări.
Președintele României, Nicușor Dan, a condus ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării de la Palatul Cotroceni. Printre subiectele de pe ordinea de zi s-a numărat situația de la Salina Praid, afectată recent de inundații.
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au prezentat informări cu privire la posibilele vulnerabilități care pun în pericol funcționarea instalațiilor, siguranța angajaților și respectarea normelor de mediu.
Membrii CSAT au analizat două scenarii pentru viitorul salinei: recondiționarea minei vechi sau construirea unei noi exploatări atât pentru producție, cât și pentru vizitare.
Membrii Consiliului au subliniat că menținerea funcționării în condiții de siguranță este vitală pentru protejarea comunității locale și conservarea resurselor naturale.
Limitarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare a intrat în vigoare de la 1 iulie. Decizia apare în Ordonanța de Urgență aprobată luni de Guvernul României. Măsura se va aplica până la finalul anului 2026.
Guvernul Bolojan a decis limitarea sporului acordat în sectorul public pentru activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locul de muncă respectiv.
De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiții, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare.
„Aceste măsuri au fost luate din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung, precum pentru corectarea deficitului bugetar excesiv”, a comunicat Guvernul.
Măsurile se vor aplica până la data de 31 decembrie 2026.
Membrii CSAT au stabilit că este necesară o abordare coordonată și fermă din partea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru a identifica și elimina rețelele de evaziune și fraudă fiscală. Ședința a avut loc luni, la Palatul Cotroceni.
Întâlnirea a fost condusă de către preşedintele României, Nicușor Dan. Una dintre problemele dezbătute a fost impactul evaziunii fiscale asupra securității economice a României.
„Membrii Consiliului au subliniat că evaziunea fiscală rămâne o vulnerabilitate majoră, care afectează bugetul de stat, slăbește capacitatea instituțiilor de a furniza servicii publice de calitate și creează inechitate între contribuabili. CSAT a stabilit că este necesară o abordare coordonată și fermă din partea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru a identifica și elimina rețelele de evaziune și fraudă fiscală”, a transmis Administrația Prezidențială.
Membrii CSAT au convenit că sunt imperative câteva direcții imediate: intensificarea controalelor, digitalizarea accelerată a sistemului fiscal și utilizarea tuturor instrumentelor legale pentru a recupera prejudiciile aduse statului român.
„De asemenea, premisa esențială a succesului în lupta cu evaziunea fiscală o constituie crearea unui cadru de reglementare și control articulat și coerent, cu mecanisme concrete de intervenție pentru instituțiile abilitate și norme de integritate profesională pentru angajați. În acest sens, Guvernul României, prin autoritățile publice cu competențe în domeniu, va lua măsurile necesare promovării acestui cadru normativ adecvat, inclusiv a unor prevederi pe componenta răspunderii penale, care să descurajeze atât comportamentul evazionist în sine, cât și activitatea de facilitare”, a precizat Administrația Prezidențială.
Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Apa Nova, a demarat o amplă acțiune de distribuire a apei potabile, pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile expuse la temperaturi foarte ridicate.
În zilele cu caniculă, vor fi oferite 35.000 de sticle cu apă, în principalele puncte aglomerate ale orașului: intersecții mari, stații STB și zone cu trafic pietonal intens.
Acțiunea se va desfășura pe toată durata perioadei caniculare.
Totodată, Primăria Capitalei, în parteneriat cu Apa Nova, a amplasat șase instalații moderne de răcorire. Acestea se află în următoarele locații:
- Universitate (în fața Teatrului Național București);
- Str. Halelor (lângă metrou);
- Intrarea în Parcul Titan (lângă metrou);
- În fața magazinului Bucur Obor;
- Calea Victoriei (în fața Cercului Militar Național);
- Piața Unirii.
Punctele de răcorire funcționează zilnic, între orele 10:00 și 22:00.
Și în weekendul care a trecut, „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” a adus din nou orașul mai aproape de oameni pe Calea Victoriei și Strada Delfinului, în Sectorul 2.
Sâmbătă și duminică, programul evenimentului a inclus activități pentru copii, spectacole de teatru, expoziții, demonstrații artistice și experiențe creative în aer liber.
Calea Victoriei a devnit scenă, galerie de artă și spațiu deschis pentru idei. Calea Victoriei devine, de fiecare dată loc de întâlnire între artă, patrimoniu și viață urbană, sub coordonarea ARCUB. Vizitatorii au urmărit demonstrații de pictură în aer liber, susținute de Asociația Artiștilor Plastici din București. Muzeul Municipiului București și-a deschis porțile cu expoziții care invită la reflecție vizuală și emoțională, iar cei mici au psrticipat la un atelier literar coordonat de Oana Oros, la Muzeul Național al Literaturii Române.
Seara de duminică a adus ritmul și mișcarea în fața Palatului CEC. Dansul a ieșit în stradă într-un show energic, susținut de tinerii de la Școala Challenge Arts.
În perioada 4-6 iulie 2025, Capitala României va fi gazda unui eveniment de anvergură: prima ediție a festivalului Neversea KAPITAL. Timp de trei zile, pe cele trei scene amplasate la Arena Națională vor urca artiști de renume, transformând Bucureștiul într-un punct de atracție pe harta europeană a muzicii.
Având în vedere numărul mare de turiști așteptați la eveniment, Primăria Capitalei, prin instituțiile de cultură din subordine, a conceput un program special menit să promoveze orașul și să ofere o experiență culturală și turistică memorabilă. Această participare se înscrie în eforturile municipalității de a valorifica potențialul turistic și cultural al Capitalei. Toate aceste evenimente conexe se vor desfășura în curtea Arenei Naționale, în zone special amenajate pentru publicul festivalului.
Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice a fost adoptat luni în şedinţă de guvern. Consiliul Economic și Social (CES) a dat aviz favorabil proiectului de ordonanță care plafonează la 300 de lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari și reduce numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar.
„Executivul a decis, prin ordonanța de urgență aprobată în ședința de astăzi, limitarea sporului acordat în sectorul public pentru activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locul de muncă respectiv.
De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiții, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare”, se arată în comunicatul guvernului.
Măsurile au fost luate „din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung, precum pentru corectarea deficitului bugetar excesiv. Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 și se aplică până la data de 31 decembrie 2026”, mai precizează guvernul.
Error: No articles to display