Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Călin Georgescu pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de miercuri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
- comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
- fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.”
Procurorii precizează că „punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a discutat la telefon cu președintele Consiliului European, António Costa. Discuția a avut loc marți seara. Bolojan și Costa au abordat situația internațională și prioritățile României pe agenda UE.

„Foarte bună conversație telefonică de astăzi (marți, 25 februarie) cu António Costa. Am evidențiat prioritățile României pe agenda UE, cu un accent special pe securitatea și apărarea regională, și pe sprijinul nostru pentru Ucraina. Unitatea și coordonarea rămân esențiale în această perioadă provocatoare”, a anunțat președintele Ilie Bolojan.

România va participa la reuniunea Consiliului European din 6 martie. Întâlnirea va avea loc la Bruxelles.

USR îl cheamă pe ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în Parlament, la „Ora Guvernului”, pentru a da explicații legate poziția României în noul context geopolitic, dar și despre dezvăluirile din presă privind construirea bazei NATO de la Mihail Kogălniceanu de către o firmă cu legături directe cu regimul Putin.

O investigație de presă a dezvăluit că una dintre companiile care construiesc cea mai mare bază NATO din Europa are legături cu oligarhul rus Oleg Deripaska, un apropiat al lui Vladimir Putin aflat sub sancțiuni internaționale. Mai mult, aliații noștri din NATO au transmis României multiple avertizări privind această breșă de securitate, iar premierul Marcel Ciolacu ar fi fost informat încă din 2024, în timpul vizitei sale în SUA, potrivit USR.
Ca urmare, USR cere următoarele explicații de la ministrul Apărării, Angel Tîlvăr:
- Cum a fost posibil acest lucru? Cine a aprobat acest contract?
- De ce nu s-au luat măsuri imediat, când aliații noștri au tras semnalul de alarmă?
- De ce Guvernul României nu a informat publicul despre această amenințare gravă la adresa securității naționale?
Aceste întrebări îi vor fi adresate și în plenul Parlamentului ministrului PSD. Invitația pentru ministrul Apărării a fost trimisă pentru prima dată disponibilă conform calendarului stabilit de Camera Deputaților, respectiv 24 martie, a precizat USR.

Moțiunea de cenzură „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilinţă" va fi dezbătută vineri în Parlament. Aceasta a fost depusă de parlamentarii AUR, S.O.S. România și POT împotriva Guvernului Ciolacu.

George Simion, liderul AUR, a anunțat că moțiunea este semnată de parlamentari AUR, S.O.S., POT, neafiliați și de un reprezentant al minorităților - Ioana Grosaru de la minoritatea italiană. El și-a exprimat speranța că și alți reprezentanți ai minorităților, precum cei ai comunităților cehe, slovace, tătare și turce, vor susține inițiativa. 

Președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, va fi prezent la evenimentul omagial care va fi organizat la Alba Iulia cu ocazia împlinirii a 240 de ani la Martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan, Manifestările speciale sunt programate vineri, 28 februarie 2025. Totodată, Președintele Academiei Române va asista la dezvelirea unei sculpturi care-l întruchipează pe eroul național Horea.

Consiliul Județean propune timișenilor, prin instituțiile sale de cultură, în această săptămână, expoziții temporare și permanente, spectacol folcloric, conferință de artă, precum și teatru de păpuși.

Muzeul Național de Artă Timișoara organizează, pentru cei interesați de arta pictorului timișorean și pentru admiratorii scriitorului și filosofului Horia Roman Patapievici, conferința „Gheorghe Fikl și provocările barocului”.

La Centrul de Cultură și Artă Timișoara are loc spectacolul folcloric susținut de clasa canto – muzică populară, a profesorului Adrian Stanca, acompaniată de orchestra Școlii de Arte, profesor Silviu Drăgan. Intrarea la eveniment este liberă.

Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara joacă săptămâna aceasta, pentru tinerii adolescenți spectacolul „Napoleon era fată”, iar pentru cei mici, spectacolul „Inimă de piatră”.

Primăria Municipiului Craiova a anunţat că taxele şi impozitele locale pot fi plătite şi prin cele 88 de staţii Self Pay aflate în diferite locuri din localitate.

„Primăria Municipiului Craiova reamintește cetățenilor că taxele și impozitele locale pot fi achitate rapid prin Stațiile de Plată SelfPay. Plata se face simplu și durează câteva minute, fără a mai fi nevoie ca persoanele care plătesc contribuțiile locale să se deplaseze la casieriile Direcției Impozite și Taxe. Contribuabilii pot achita taxele și impozitele locale la cele 88 de Stații de Plată SelfPay din Craiova, dar și la oricare dintre cele 9.000 de Stații de Plată SelfPay din țară”, se precizează în comunicatul emis de către municipalitate.

Taxa auto pentru mașinile poluante ar putea intra în vigoare din ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. Demnitarul a spus că mașinile care poluează mai puțin vor fi taxate mai puțin.

„Discuția trebuie purtată cu Ministerul Transporturilor, cu autoritățile locale și asociațiile reprezentative ale UAT-urilor, Ministerul Finanțelor, astfel încât în 2025 să putem pune la punct un pachet legislativ nou”, a explicat Tanczos Barna la Digi24.

Potrivit ministrului acest lucru poate însemna impozite mai mici la anumite mijloace de transport care sunt mai puțin poluante.

Noua taxă ar putea fi introdusă de la 1 ianuarie anul viitor.

„Cu siguranță nu în 2025, cel mai devreme pe 1 ianuarie 2026”, a precizat ministrul de Finanțe.

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat că măsura privind înghețarea salariilor și pensiilor a fost decisă astfel încât statul să le poată plăti. Demnitarul a analizat deficitul bugetar înregistrat în ianuarie spunând că situația nu este ieșită din comun.

Potrivit datelor oficiale, România a înregistrat în ianuarie un deficit bugetar cuprins între 0,5% și 0,6%, reprezentând aproximativ 11,5 miliarde de lei. Situația nu este „ieșită din comun", a spus Tanczos Barna spunând că situația a fost provocată în special de plățile amânate din decembrie. Oricum, situația nu pune în pericol plata salariilor și pensiilor.
„Am procedat la înghețarea acestor salarii și acestor pensii tocmai pentru a avea siguranța că ele vor fi plătite în 2025 și că ne vom încadra într-un deficit de 7% pentru a reintra pe un trend de normalitate și de reducere a deficitului", a explicat Tanczos Barna. 

Ministrul de Finanțe a mai spus că măsurile de austeritate sunt necesare pentru a stabiliza situația fiscală.
„Acest lucru se întâmplă și în ianuarie, se va întâmpla și în februarie și va continua în martie până în decembrie. Aceste măsuri aprobate în decembrie și bugetul aprobat sunt recunoscute ca măsuri bune inclusiv de agențiile de rating", a precizat Tanczos Barna.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a invitat, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor politice parlamentare. Aceștia vor participa la consultări în vederea pregătirii poziției României de la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie.

Consultările vor avea loc miercuri, 26 februarie 2025.

„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie 2025, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei”, a anunțat Administrația Prezidențială.

Consultările se vor desfășura după programul anunțat de Administrația Prezidențială:
• Ora 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
• Ora 10:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
• Ora 11:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
• Ora 12:00 – Uniunea Salvați România (USR);
• Ora 13:00 – Partidul S.O.S. România;
• Ora 14:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
• Ora 15:00 - Partidul Oamenilor Tineri (POT);