Aproximativ 5.000 de pompieri vor fi mobilizați zilnic la nivel național pe durata minivacanței de Ziua Muncii, pentru gestionarea situațiilor de urgență, acordarea primului ajutor medical și prevenirea incendiilor, au…
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, alături de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, au destructurat o rețea locală de trafic de droguri de mare risc, formată din trei…
Patru cetățeni români se află la bordul navei comerciale MSC Francesca, reținută de autoritățile iraniene în urmă cu peste o săptămână, a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit sursei citate,…
Prețul energiei electrice din România înregistrează fluctuații extreme în decursul aceleiași zile, coborând la valori aproape de zero la prânz și urcând de până la zece ori mai mult în…
Agenția Națională de Administrare Fiscală a acordat bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78.322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit și contribuțiile sociale,…
Profesorii din învățământul preuniversitar vor fi obligați să întocmească și să actualizeze permanent un portofoliu profesional, potrivit unei metodologii-cadru elaborate la nivel național. Documentul stabilește reguli unitare privind organizarea, păstrarea…
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România asupra existenței unui portal online neautorizat pentru achiziția rovinietei, care…
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de până la 1 milion de lei pentru familiile și persoanele singure din satul Rucăreni,…
România ar urma să producă „cea mai modernă armă de asalt din lume”, într-un proiect strategic inclus în programul european SAFE, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță, după avizul favorabil…