Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins toate cele opt contestații depuse împotriva procedurii de atribuire a contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret, a anunțat…
Lucrările pe secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1 Lugoj–Deva au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 60%, potrivit datelor transmise de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Pe cei 9,13 kilometri ai…
Teama de a nu fi crezuți, frica de judecată și lipsa unor mecanisme de raportare adaptate mediului digital îi determină pe mulți copii din România să nu reclame situațiile de…
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că procesul de implementare a programului SAFE continuă, însă negocierile cu partenerii industriali europeni sunt marcate de verificări tehnice și juridice complexe, menite să protejeze interesele…
O aeronavă F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române, aflată în misiune de Poliție Aeriană Întărită în zona baltică, a interceptat și doborât marți, 19 mai, o dronă care a pătruns în…
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) își exprimă „profunda îngrijorare” față de direcția anunțată de Ministerul Mediului privind Programul Rabla 2026, susținând că măsurile propuse riscă să limiteze opțiunile…
Ministerul Apărării Naționale precizează că diferențele de preț dintre programul SAFE și oferta Damen Galați sunt generate de echipamentele și sistemele suplimentare incluse în configurația aprobată pentru navele destinate Forțelor…
Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța promovează emiterea Cărții Electronice de Identitate (CEI) și demarează un program special de preluare a cererilor prin intermediul unui ghișeu mobil. Astfel, echipele…
Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, o hotărâre privind repartizarea sumelor alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2026 pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”, destinat elevilor și…