Președintele României, Nicușor Dan, a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului, avertizând că unele dintre prevederile adoptate sunt neclare și pot duce la interpretări abuzive.

Șeful statului a precizat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că este esențial ca legislația destinată combaterii urii, xenofobiei și discriminării să fie formulată riguros, pentru a evita deteriorarea încrederii publice și amplificarea tensiunilor din societate.

„Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile și echilibrate”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan a semnalat că, în forma actuală, actul normativ nu definește suficient de strict unele infracțiuni, lăsând loc unor interpretări care ar putea incrimina persoane fără legătură cu extremismul. Un exemplu îl constituie articolul ce prevede pedepse între unu și cinci ani de închisoare pentru distribuirea oricărui material ce conține idei xenofobe, fără a diferenția între propagandă extremistă și opere literare sau texte istorice.
„România are nevoie atât de fermitate, cât și de echilibru. Ambele sunt esențiale pentru apărarea democrației”, a subliniat președintele în solicitarea adresată Parlamentului.

Situația ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost discutată marți în ședința conducerii PSD, a anunțat președintele partidului, Sorin Grindeanu. Liderul social-democrat a precizat că va avea o discuție cu premierul Ilie Bolojan înainte ca formațiunea să adopte o poziție oficială.

„Nu vă ascund că s-a deschis acest subiect în ședința de astăzi. O să încerc să am o întâlnire astăzi cu domnul prim-ministru Ilie Bolojan și dați-mi voie prima oară să discut cu domnia sa și apoi să anunț ceea ce dorim noi. Eu cred că e corect așa”, a declarat Grindeanu.

Întrebat ce solicitări va formula PSD în coaliție, liderul partidului a evitat să ofere detalii, subliniind că întâlnirea cu premierul este un pas necesar înaintea oricărui anunț public.
Discuțiile apar în contextul tensiunilor din coaliția de guvernare generate de gestionarea situației privind criza apei din județele Prahova și Dâmbovița, temă care a stârnit critici la adresa Ministerului Mediului.

Am inaugurat oficial noul bazin didactic modern din orașul Tășnad. Construcția bazinului de 25×12,5 metri a început în 2021, prin intermediul unei investiții derulate de Compania Națională de Investiții (CNI), cu sprijinul autorităților locale. Lucrările s-au încheiat în august 2025, iar valoarea totală a proiectului depășește 16 milioane de lei.

Am avut onoarea de a participa la inaugurare alături de ministrul Cseke Attila, iar rezultatul este o infrastructură modernă, cu peste 1.300 m² suprafață utilă, care va deservi elevii și întreaga comunitate din Tășnad și din zonă.

Acest bazin didactic nu reprezintă doar o investiție în educație și sport, ci un pas important către promovarea unui stil de viață sănătos pentru copii și adulți deopotrivă.

Continuăm să modernizăm județul Satu Mare și să investim în comunitățile noastre.

Primăria Municipiului Medgidia organizează joi, 11 decembrie 2025, de la ora 10.00, la Casa de Cultură „I. N. Roman”, dezbaterea publică pentru aprobarea actualizării taxelor locale, altele decât cele stabilite de Codul Fiscal, aplicabile de către D.G.D.P.P. Medgidia, începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Materialele cu privire la tema dezbaterii au fost publicate și pot fi în continuare consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Medgidia, la rubrica Interes Public, secțiunea Transparență decizională.

Primăria Municipiului Turnu Măgurele a semnat cu ADR Sud Muntenia 2 contracte, care vizează următoarele obiective de investiții:

-Creșterea eficienței energetice a imobilului Școlii Gimnaziale Mircea cel Bătrân, Turnu Măgurele

-Creșterea eficienței energetice a imobilului Școlii Gimnaziale nr. 2 din municipiul Turnu Măgurele

Primăria Orașului Zimnicea a semnat 2 contracte pentru proiectele:

-Reabilitarea termică a clădirii publice din orașul Zimnicea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 30

-Creșterea calității vieții în orașul Zimnicea prin reabilitarea și amenajarea unor spații publice urbane

Cele 4 proiecte au fost depuse în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027 și au o valoare totală de cca. 62,5 milioane lei (aprox. 12,5 milioane euro).

PSD a câștigat președinția Consiliului Județean Buzău și mai multe primării din țară unde au avut loc alegeri locale parțiale, potrivit rezultatelor parțiale anunțate duminică, a transmis Lia Olguța Vasilescu într-un mesaj public.

Potrivit acesteia, candidații PSD au obținut în majoritatea localităților scoruri de peste 50%. La Sopot, în județul Dolj, candidatul social-democrat ar fi câștigat cu peste 77%.

Vasilescu a precizat și că la Ialomița candidatul independent ar fi susținut de PSD. Ea a subliniat că, exceptând Bucureștiul și o localitate din județul Sibiu, toate primăriile unde s-au organizat alegeri ar fi fost câștigate de PSD.

„Felicitări tuturor! Felicitări, Marcel Ciolacu!”, a scris Lia Olguța Vasilescu.

Ciprian Ciucu a declarat duminică seara că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale și că nu își dorește să preia conducerea PNL, subliniind că prioritatea sa este mandatul de primar al Capitalei.

Invitat la Antena 3 CNN, Ciucu a afirmat că își dorește să rămână concentrat pe administrația locală pe termen lung. „Nu voi candida, vreau să-mi dedic viața mai mult de patru ani orașului nostru, Bucureștiul. Este cea mai mare onoare”, a declarat acesta.

Liberalul a respins ferm orice scenariu privind o eventuală candidatură la președinția României sau la șefia PNL. „Nu mă văd președintele României. Nu vreau să fiu președintele României sau președintele PNL”, a precizat Ciucu.

Declarațiile vin în contextul speculațiilor politice apărute după victoria sa în alegerile pentru Primăria Capitalei.

Marcel Ciolacu a câștigat detașat președinția Consiliului Județean Buzău, potrivit rezultatelor finale centralizate din toate cele 424 de secții de votare.

Fostul lider PSD a obținut 44.767 de voturi, echivalentul a 51,97%, surclasându-și contracandidații. Pe locul al doilea s-a situat candidatul AUR, Ștefăniță-Alin Avrămescu, cu 23.288 voturi (27,03%).

Candidatul Alianței PNL–USR, Mihai-Răzvan Moraru, a avut 9.527 voturi (11,06%), urmat de independentul Silviu Iordache, cu 4.533 voturi (5,26%). Ceilalți patru candidați – Dogaru Aurel, Pană Gheorghe-Gabriel, Brînzea Dragoș-Eugen și Budescu Mihai – au primit fiecare sub 1,4% din voturi.

În total, 86.146 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și alege președintele Consiliului Județean Buzău.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a recunoscut în noaptea de luni spre marți înfrângerea candidatului social-democrat la alegerile pentru Primăria Capitalei și l-a felicitat pe liberalul Ciprian Ciucu, câștigătorul scrutinului conform rezultatelor parțiale.

„Bucureștenii au decis, Ciprian Ciucu este în mod evident noul primar general. Îl felicit și îi urez succes. Nu ai cum să consideri că locul trei este o victorie. Evident, este o înfrângere”, a declarat Grindeanu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD.

Liderul PSD a anunțat că partidul va realiza o analiză internă privind rezultatele din Capitală, dar a subliniat că scorul politic obținut reprezintă „o bază bună de repornire” pentru organizația București.
Grindeanu a comentat și rezultatele din alte localități în care au avut loc alegeri, afirmând că PSD a câștigat 12 dintre cele 14 scrutine: „Niciun nume de la AUR sau de la USR, eu cred că spune ceva acest lucru”.

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, și-a recunoscut și el înfrângerea. „Mulțumesc tuturor celor care m-ați sprijinit în ultimele săptămâni și mi-ați acordat încrederea voastră! Rămânem împreună și continuăm să muncim pentru Sectorul 4 și pentru întregul București”, a transmis el.
Potrivit rezultatelor parțiale, Ciprian Ciucu (PNL) a obținut peste 36% din voturi, fiind urmat de independenta Anca Alexandrescu (peste 21%), și de candidatul PSD, Daniel Băluță (peste 20%).

Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale ale alegerilor pentru Primăria Municipiului București, confirmând victoria candidatului PNL, Ciprian Ciucu, care a obținut 211.562 de voturi, reprezentând 36,16% din totalul sufragiilor exprimate.

Pe locul al doilea s-a clasat Anca Alexandrescu, candidata alianței „Dreptate pentru București”, cu 128.405 voturi (21,94%), rezultat considerat surpriza acestui scrutin. Clasarea sa contrazice estimările exit-poll, dar și un sondaj INSCOP, care îl indicau pe candidatul PSD, Daniel Băluță, drept principalul contracandidat al lui Ciucu.

Daniel Băluță s-a clasat pe poziția a treia, obținând 120.001 voturi, ceea ce reprezintă 20,51% din total.

După anunțarea rezultatului final, premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj public de felicitare noului primar general al Capitalei.

„Felicitări, Ciprian Ciucu! Prin competența probată la Primăria Sectorului 6, prin integritatea dovedită în acești ani și prin atașamentul față de București, sunt convins că va schimba fața Capitalei. Mulțumesc cetățenilor din București pentru sprijinul acordat! Voi colabora cu Ciprian Ciucu și cu primarii de sectoare pentru rezolvarea problemelor ce țin și de Guvern. Respect!”, a transmis premierul.