Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, organizează pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele, o tabără de creație în domeniul artei și meșteșugurilor populare.

            Între 2 și 6 august, copii din municipiul și județul Galați vor experimenta câteva dintre meșteșugurile tradiționale, cum ar fi olăritul, cusăturile,  lucrul la războiul de țesut miniatural, împletiturile artizanale din fire și fibre naturale, dansul popular și pictura pe sticlă, îndrumați de specialiști din cadrul instituției noastre și de meșteri populari din județ.

            Pe parcursul taberei, copiii vor vizita Muzeul Satului și vor afla informații despre   obiceiurile și viața în satul de altădată. 

            Transportul va fi asigurat de instituția noastră, cu plecarea din fața Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, de pe strada Domnească nr. 61, de  la ora 9.00, iar sosirea va fi la ora 15.00.

            Taxa de înscriere este de 100 de lei și se va achita la sediul instituției noastre, iar fișa de înscriere, împreună cu o copie după certificatul de naștere sau C.I., vor fi depuse până în data de 29 iulie 2021, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, str. Domnească, nr. 61. Relații se pot obține la telefon 0236/418400 sau pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..   

            Centrul Cultural „Dunărea de Jos” vine astfel către cei mici cu activități în aer liber, pentru promovarea în rândul copiilor noștri a ocupațiilor tradiționale, în atmosfera satului tradițional, cu respectarea normelor impuse în această perioadă.

Universităţile din Marea Britanie fac parteneriat cu instituţiile educaţionale din România pentru deschiderea unor facultăţi noi în ţară.
Bucharest International School of Management (BISM, fostul MSM – Maastricht School of Management) colaborează cu Abertay University din Marea Britanie pentru lansarea pe piaţa din România, începând cu luna septembrie, a trei programe de licenţă cu model şi acreditare britanică, se arată într-un comunicat al BISM transmis.

Printre beneficiile pe care le oferă o facultate creată în parteneriat cu o universitate internaţională se numără programa de studii similară cu cea oferită de Abertay University, ceea ce înseamnă că studenţii BISM vor studia ca în UK, dar în România, ceea ce le permite să aibă costuri de trai şi şcolarizare mai mici cu peste 50%.
De asemenea, profesorii sunt cadre academice internaţionale şi profesionişti din top management recunoscuţi în România, iar diploma de licenţă este emisă direct de universitatea internaţională parteneră.
După trei ani de studiu, studenţii BISM obţin o diploma acreditată internaţional.
Un alt beneficiu este reprezentat de accesul la o reţea de peste 400 de profesionişti din diferite arii de activitate în anii de studiu, ducând la acces direct cu potenţiali angajatori şi investitori din timpul facultăţii, iar taxele de şcolarizare sunt semnificativ reduse faţă de acelaşi program de studiu urmat în Marea Britanie.

După BREXIT, studenţii din UE încep să aibă o serie de limitări dacă aleg această destinaţie de studiu: taxele de şcolarizare au crescut semnificativ (de la 9.000 lire/an la 12.000 lire/an), împrumutul guvernamental nu mai este disponibil, iar plafonul de burse a scăzut.
”Asocierea instituţiilor educaţionale româneşti cu cele internaţionale începe să ia avânt. În ultimii 5 ani, au fost deschise în România peste cinci programe de licenţă cu model internaţional”, precizează BISM.

Potrivit INS în anul 2020 şomerii cu experienţă în muncă (cei care au lucrat înainte de a intra în şomaj) au reprezentat 62,2% din totalul şomerilor adică 280.240 de șomeri. Dintre şomerii cu experienţă în muncă 272.556 (60,3%) erau bărbaţi,iar majoritatea dintre aceștia (54,0%) domiciliau în mediul urban, 41,8% aveau studii liceale, iar 7,5% erau tineri (15-24 ani). Motivul principal pentru care peste o treime dintre şomerii adică 99.204 de persoane din această categorie au încetat să lucreze a fost concedierea sau reducerea de personal (35,4%).

Cei mai mulți dintre șomerii care nu au lucrat niciodată (61,7%) proveneau din mediul rural, majoritatea fiind de sex masculin și absolvenți ai învățământului de nivel mediu.

Durata medie a şomajului a fost în anul 2020 de 10,1 luni, valoare mai mică faţă de cea înregistrată anul trecut (13,3 luni). Cea mai scurtă durată medie a şomajului s-a înregistrat pentru tinerii şomeri (15-24 ani) din mediul urban (7,2 luni), iar cea mai lungă (13,0 luni) pentru şomerii de 45 de ani și peste de sex masculin.

Şomajul pe termen lung s-a manifestat pregnant în rândul celor care au absolvit doar nivelul educaţional primar sau fără şcoală absolvită (42,3%), al absolvenţilor de gimnaziu (34,4%) şi al absolvenţilor de şcoli postliceale (31,6%). În anul 2020, se aflau în şomaj de 12 luni şi peste 31,0% dintre şomerii în vârstă de 45 ani și peste, 26,2% dintre persoanele din grupa de vârstă 35-44 ani, 29,7% dintre persoanele din grupa de vârstă 25-34 ani, şi 32,0% dintre persoanele în vârstă de 15-24 ani potrivit INS.

Peste 300 de studenți au absolvit cursurile în toate cele nouă ediții finalizate. Marea majoritate a absolvenților provine de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Mulți dintre ei au rămas în echipa LIBERTY Galați.

Anul acesta, la a zecea ediție, LIBERTY Galați sărbătorește 10 ani de Școală de Vară, primind 46 de studenți, din care 30 sunt de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

În următoarele 10 săptămâni, stagiarii vor fi angajați cu normă întreagă și vor lucra la proiecte cu aplicabilitate industrială directă pentru Combinat.

„Mă bucur că marile companii, precum LIBERTY, continuă acest tip de interacțiune cu Universitățile. Înseamnă că studenții își pot îmbogăți cunoștințele acumulate în sălile de clasă și în laboratoare. Sunt deopotrivă bucuros că 80% dintre studenții acestei Școli de Vară sunt ai noștri”, le-a spus stagiarilor prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

În 2020, LIBERTY Galați și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a crea Academia LIBERTY GREENSTEEL, în vederea încurajării tinerilor specialiști să se alăture industriei siderurgice și pentru a ajuta la dezvoltarea proceselor de producție durabile prin intermediul cercetării științifice avansate.

O echipa de cercetatori americani a dezvoltat un test de sange prin care se poate diagnostica si cuantifica rapid severitatea cazurilor de tuberculoza activa, acesta fiind un pas esential in lupta contra acestei boli care reprezinta o importanta amenintare la nivel mondial.

"In stadiul actual al testarilor tuberculozei, sputa expectorata, hemocultura, biopsiile invazive ale plamanilor si limfei sau punctiile sunt singurele modalitati de diagnosticare a tuberculozei", a declarat Tony Hu de la Universitatea din Arizona, care a condus studiul.

Insa rezultatele pot avea rezultate negative false. In plus, pana la aflarea rezultatului pot trece zile sau chiar saptamani, a explicat cercetatorul.

Noua metoda combina nanotehnologia cu tehnica numita spectometrie, pentru masurarea moleculelor mici, cunoscute sub numele de peptide din Mycobacterium tuberculosis, in vederea depistarii infectiilor active cu tuberculoza, noteaza oamenii de stiinta in jurnalul american Proceedings of the National Academy of Sciences.

Echipa a anuntat ca noul test, numit NanoDisk-MS, nu numai ca depaseste toate celelalte tipuri de analize de pe piata, dar necesita numai cateva ore pentru afisarea rezultatelor. Acest lucru este deosebit de important deoarece pentru controlul eficient al tuberculozei este nevoie ca pacientii sa fie tratati cat mai repede posibil, astfel incat sa fie diminuat riscul de raspandire a bolii.

De asemenea, testul poate imbunatati semnificativ diagnosticarea si gestionarea afectiunii deoarece este primul de acest fel care poate masura severitatea infectiilor active cu tuberculoza, se mai arata in studiu. Acest lucru se realizeaza prin detectarea nivelurilor din sange a doua proteine - CFP-10 si ESAT-6 - eliberate de bacteria de tuberculoza in timpul infectiilor active.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), tuberculoza este o boala infectioasa, letala care ramane o problema de sanatate la nivel mondial, cu peste 10 milioane de noi cazuri anual si 2 milioane de decese pe an.

Bacteria care provoaca tuberculoza poate ramane in tesutul pulmonar al unei persoane timp de mai multe decenii inainte de declansarea spontana a bolii contagioase. Potrivit estimarilor OMS, in prezent pana la o treime din populatia lumii ar putea prezenta astfel de infectii cu tuberculoza in stare latenta.

O altă echipă câștigătoare, cu numele de S4G3Tech, a fost aleasă de Fitbit, în cadrul competiției Technovation.

Fetele sunt eleve la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” și la Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București și au dezvoltat aplicația Minder.

Această aplicație este menită să ajute persoanele care suferă de demență, punând la dispoziție exerciții de memorie, cu întrebări generale, dar și specifice.

Elevele își propun să ofere pacienților posibilitatea de a folosi o aplicație în limba română pentru a-i ajuta să asocieze chipul persoanelor dragi cu numele acestora și pentru a le prezenta tutoriale despre sarcini zilnice simple.

Echipa este compusă din Gabriela Florentina Alexa, Larisa Sîrbu, Teodora Trotea, Sabina Luca și Alessia Borangic. Fetele s-au documentat și s-au organizat. Trei au lucrat la aplicație, iar alte două la partea administrativă, inclusiv la un business plan.

Aplicația este destinată pacienților, familiilor lor și medicilor, care vor putea gestiona cu ajutorul ei mai mulți pacienți și vor putea observa evoluția și istoricul bolii.

Un concurs de eseuri pe tema poluării în Marea Neagră este anunțat pentru adolescenții de 15-18 ani, cu aplicare până la finalul lunii septembrie 2021, potrivit unui comunicat al OCEMN. Eseurile trebuie scrise în limbile engleză sau rusă, să aibă între 1.000 și 2.000 de cuvinte și vor fi premiate cu sute de euro, locul I primind suma de 1.000 de euro.

Concursul este organizat de Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și Centrul Internațional pentru Studii la Marea Neagră (ICBSS). Coordonatorii își propun să motiveze tinerii să ia măsuri împotriva poluării marine din Marea Neagră.

Eseul trebuie să atingă un punct sau mai multe dintre temele prevăzute în regulamentul de concurs, care se găsește pe site-ul organizațiilor organizatoare. De asemenea, lucrarea mai trebuie:

  • să fie în format Word (Doc sau Docx) sau PDF
  • să aibă între 1.000 și 2.000 de cuvinte, incluzând bibliografia
  • să fie scris fie în lb. engleză, fie în lb. rusă
  • titlul documentului să fie “SURNAME, First name” (NUME, Prenume)
  • trimis pe mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Se notează și că nu vor fi primite eseuri care nu se încadrează în minim 1.000 de cuvinte și maximum 2.000, care nu se adresează subiectului, care nu includ referințe și cel puțin o sursă de informație și nici cele cu mai mulți autori.

Calendar și premii

  • 30 septembrie: data limită pentru trimiterea eseurilor
  • 8 octombrie: anunțarea rezultatelor preliminare
  • 30 octombrie: anunțarea rezultatelor finale

Locul I câștigă 1.000 de euro, al doilea 500 de euro, iar al treilea – 300 de euro. Ceilalți participanți care s-au clasat pe locurile IV – X primesc diplome de participare. Câștigătorul primului premiu va fi invitat la Conferința Finală a Proiectului în primăvara anului 2022, mai scrie în document.

Remarcă Senatorul PSD Galați Laura Georgescu, după ce a studiat programul lansat de actuala guvernare.
”Săptămâna trecută, preşedintele Iohannis şi-a dat seama că trebuie să accelereze programul România Educată. În stilu-i caracteristic, i-a trebuit ceva timp să îl pună în mişcare...
Aflăm de la preşedinte că programul care s-a dorit a avea obiective ambiţioase pentru educaţie, va beneficia de 4 miliarde de euro ce se vor duce în bună parte pe reparaţii şi dotări ale şcolilor, de altfel necesare şi urgente.
Structura învăţământului preuniversitar rămâne, predominant, la fel ca în prezent.
Programa nu suferă modificări fundamentale, ci doar mici ajustări pe ici, pe colo.
Nu se anunţă schimbări care să aducă la cel mai înalt nivel calitatea învăţământului, atât în mediul urban, dar mai ales în mediul rural.”

Politicianul gălățean, fost cadru didactic cu practică îndelungată la cel mai bun colegiu din Galați și unul considerat de elită la nivel național, precizează că politica dusă de actuala Guvernare în domeniul Educației nu sprijină învățământul de excelență prin susținerea financiară a cadrelor didactice care vor să facă performanță. Și acest dezinteres se va reflecta în nivelul de educare a generațiilor viitoare care vor fi sacrificate în urma experimentelor guvernamentale
”Nu se vorbeşte prea mult nici despre condiţia profesorilor şi nici despre pregătirea permanentă a acestora.
Ba dimpotrivă! La începutul acestui an, actuala coaliţie de guvernare a decis să îngheţe salariile cadrelor didactice până în 2022.
Din luna iunie, profesorilor din învăţământul preuniversitar li s-a tăiat sporul acordat pentru titlul ştiinţific de doctor.
Cum va putea fi reformat învăţământul atât timp cât profesorii de excelenţă sunt pedepsiţi financiar că au un doctorat?
Să nu uităm că programul ”România Educată” are ca orizont de implementare anul 2030. Până atunci, generaţii întregi de elevi vor fi sacrificate pe altarul experimentelor guvernamentale în domeniul învăţământului, timp în care cadrele didactice performante vor fi plecat demult din sistem!”, mai punctează Laura Georgescu.

Trăim într-o lume tot mai complicată şi mai solicitantă, iar sarcina educatorilor nu este deloc una uşoară în încercarea lor de a pregăti generaţiile viitoare pentru această complexitate. Nu în ultimul rând, şcolile se confruntă cu fenomene negative care pare că nu pot fi stăpânite cu uşurinţă nici în România, nici la nivel global. Unul dintre ele este bullying-ul, fără a fi, desigur singura provocare într-un context cultural şi social fără precedent. De aceea, CCD Galaţi vă propune, într-o nouă ediţie a Cafenelei MERITO o întâlnire cu unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi intelectuali români ai momentului, psihologul Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Născut la 23 noiembrie 1970 la Satu Mare, Daniel David este profesor "Aaron T. Beck" de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent predă și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai⁠ și este director de cercetare al Institutului Albert Ellis, ambele aflate în New York, SUA. Este președintele și directorul executiv al The International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, centru de excelență în cercetare al Universității Babeș-Bolyai.

Profesorul Daniel David va fi invitatul cafenelei MERITO Galaţi cu nr. 5, moderată de Doru Căstăian, profesor de Ştiinţe Socio-Umane la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" şi metodist CCD Galaţi, vineri, 16 iulie, începând cu ora 18.

Evenimentul se adresează elevilor, studenţilor şi profesorilor şi va putea fi urmărit integral live pe pagina de Facebook a CCD Cafeneaua este deschisă  cu participare directă pe Zoom, în limita celor 500 de locuri disponibile ("primul venit, primul servit"), exclusiv prin acest formular de înscriere online: https://forms.gle/mZREcQT2GPtz11zd6, cât şi transmisă în direct pe pagina de Facebook a CCD Galati.

O echipă de eleve de liceu din România a câștigat competiția regională pe Europa a Technovation, după ce fetele au dezvoltat cea mai bună aplicație europeană din divizia seniori.

Echipa este formată din Ruxandra Stoica, Ilinca Pitiș, Ioana Badea, Eva Marinescu și Andreea Ghinescu, eleve ale Colegiului Național Bilingv “George Coșbuc” din București.

Acestea au creat aplicația Safe Walk cu ajutorul căreia își propun să ajute fetele și femeile aflate în pericol pe stradă, care sunt hărțuite verbal sau chiar fizic.

Potrivit organizatorilor competiției, SafeWalk oferă o măsură inovatoare de siguranță care protejează fetele tinere de pericole atunci când se deplasează singure, declanșând o alarmă puternică menită să-l sperie pe atacator.

Ediția Technovation din 2021 a numărat aproximativ 5.900 de fete (din peste 60 de țări) care au dezvoltat 1.700 de aplicații mobile menite să rezolve problemele reale din comunitățile lor. Fetele au folosit tehnologia pentru a rezolva problemele cu care se întâlnesc adesea, inclusiv violența domestică, poluarea apei sau accesul la educație.