Cartea a apărut în colecţia Modern Classics a editurii. Pe coperta a patra, scriitoarea Olga Tokarczuk, laureată cu Nobel, "a scris câteva cuvinte generoase", a anunțat Cărtărescu pe Facebook.
Seria evenimentelor care marchează lansarea va continua pe 1 iunie, ziua de naştere a lui Mircea Cărtărescu. Atunci va fi transmisă pe canalele online ale ICR Londra o expoziţie cu fotografii selectate de scriitor din arhiva personală, care dezvăluie momente din copilărie, adolescenţă, din viaţa de familie sau marile întâlniri literare ale acestuia.
Pe 7 iunie va avea loc o discuţie menită să cartografieze generaţia literară a anilor '80, cu trei dintre cei mai distinşi exponenţi ai acesteia: Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci şi Matei Vişniec, moderată de jurnalista culturală Miriam Balanescu.
În final, pe 10 iunie, reputatul scriitor, jurnalist şi critic literar englez Boyd Tonkin, fost preşedinte al juriului Man Booker International Prize şi neobosit susţinător al literaturii de limbă străină în spaţiul britanic, îl întâlneşte pentru prima oară public pe Mircea Cărtărescu pentru o mult aşteptată conversaţie despre romanul "Nostalgia".
Camera Deputaţilor va putea fi vizitată gratuit marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, între orele 10.00 şi 16.00. Accesul va fi permis pe la intrarea C1.
Vor putea fi vizitate sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Al. I. Cuza”, „I.G.Duca” şi „Mihai Viteazul”, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala de plen, Galeria presei, Galeria de onoare, „Nicolae Iorga” şi “Nicolae Bălcescu”.
De asemenea, Camera Deputaţilor va amenaja, pe peluza de la intrarea principală, 6 terenuri de badminton pentru copiii care îndrăgesc acest sport.
Traseul de vizitare va fi marcat şi delimitat, în conformitate cu măsurile legale care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, vizitatorii având obligaţia să poarte masca de protecţie pe toată durata vizitei.
“Teoriile conspirației – cum le recunoaștem și cum putem să nu cădem pradă influenței lor”, așa se numește un exercițiu destinat elevilor de gimnaziu și de liceu, desfășurat în perioada 26 mai – 11 iunie de Centrul Pentru Jurnalism Independent și UNICEF.
Programul pleacă de la premisa că pandemia Covid-19 a permis teoriilor conspirației să prindă putere și “să circule online cu viteza luminii”, potrivit unui comunicat UNICEF. Exercițiul urmărește să explice:
Organizatorii pun la dispoziția profesorilor și elevilor un pachet de materiale didactice, incluzând exerciții practice, care poate fi folosit atât pentru predarea față în față, cât și pentru predarea online. Pe lângă acesta, pe datele de 2 iunie și 4 iunie, între orele 17-18.00, CJI va oferi profesorilor consiliere și asistență pentru desfășurarea activității.
Profesorii care-și doresc să se alăture exercițiului sunt invitați să acceseze link-ul de activitate pentru a afla mai multe informații https://www.qie.ro/educatiemedia/, să-și descarce pachetul de materiale didactice și exerciții și să desfășoare activitatea la clasă până la data de 11 iunie.
Astăzi se încheie perioada de înscrieri pentru participare în concurs.
Campania națională ”Renunți și Câștigi” își propune sensibilizarea populației generale cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun și va fi implementată în perioada 21 mai-11 iulie 2021. Aceasta constă în derularea unui concurs de renunțare la fumat desfășurat pe o perioadă de 6 săptămâni, timp în care participanții vor primi consiliere psihologică gratuită o dată pe săptămână și vor fi informați cu privire la efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătății (în perioada 21-31 mai 2021 are loc înscrierea participanților, iar în intervalul 1 iunie-12 iulie 2021, persoanele care fumează vor renunţa la fumat).
Ești fumător? Așteptai de mult ocazia potrivita pentru a renunța? Acest moment este ACUM!
Participă la PROVOCAREA VERII: RENUNȚI SI CÂȘTIGI!
Nu ești fumător, dar vrei să ajuți un prieten. Implică-te!
Spune-i despre PROVOCAREA VERII: RENUNȚI SI CÂȘTIGI!
Înscrie-te la concurs pe site-ulhttps://renuntisicastigi.ro în perioada 21 – 31 mai 2021 și renunță pentru 6 săptămâni la fumat, în perioada 1 iunie – 12 iulie 2021.
Poți câstiga MARELE PREMIU o excursie în valoare de 1200 euro sau multe alte premii!
Pentru mai multe detalii, accesează https://renuntisicastigi.ro! Te așteptăm!
Astroclubul “Calin Popovici” din cadrul Observatorului Astronomic Galați selectat în Proiectul Internațional “Asteroid Search Campaign 2020”
Chiar dacă situația creată la nivel mondial de pandemia virală SARS COV 2 (noul coronavirus) nu mai permite activități educaționale cu publicul larg, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi specialiștii în astronomie sunt implicați în proiecte științifice internaționale, realizate de la distanță, în sistem online.
În perioada 14 aprilie – 12 mai 2020, International Astronomical Search Collaboration (IASC, aparținând de NASA) și Asociația „Astronomers Without Borders” (Astronomi fără frontiere) din SUA, au organizat un proiect internațional, intitulat Asteroid Search Campaign (un fel de “vânătoare” de asteroizi), în care au fost selectate 30 de echipe de astronomi din toată lumea, printre care și cea de la Observatorul Astronomic Galați. Echipa gălățeană a fost formată din cinci persoane: Ovidiu Tercu (Observatorul Astronomic Galați - coordonator), alături de patru membrii ai astroclubului “Calin Popovici”: Gabriel Neagu, Andrei-Marian Stoian, Dominic Zlat și Ana Lupoae. Astroclubul „Călin Popovici” este principalul program educațional al Compartimentului Planetariu/Observator astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.
Practic, fiecare echipă implicată în proiect a primit mai multe seturi de imagini realizate de telescopul Pan-STARRS 1 (situat pe vârful Haleakalā de pe insula Maui din Hawaii), pe care a trebuit să le analizeze cu atenție pentru a descoperi asteroizi. Astfel, după studiul asupra imaginilor primite, echipa din Galați a trimis mai multe rapoarte la International Astronomical Search Collaboration pentru validarea posibilelor descoperiri. Aceste rapoarte au conținut măsurători de poziție a mai multor obiecte cerești. Toate aceste poziții măsurate ale asteroizilor descoperiți de echipa gălățeană au fost realizate cu programul Astrometrica. Fiecare membru al echipei a primit un certificat de participare, dar și dreptul de a denumi corpurile cerești descoperite.
Până în acest moment, la Observatorul astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, au fost observate peste 1.300 de obiecte (asteroizi şi comete) şi peste 11.000 de poziţii (coordonate cereşti ecuatoriale), raportate internaţional către Minor Planet Center, din care 5.433 de poziţii raportate pentru asteroizi apropiaţi Pământului (Near-Earth Asteroids)
Un român din 100 a considerat școala online drept cea mai dificilă restricție din pandemie, mai greu de respectat decât restricțiile de circulație sau purtatul măștii, potrivit unui sondaj IRES, dat publicității vineri. Același studiu sociologic arată, referitor la vacanța de vară, că pandemia a temperat apetitul românilor pentru călătorii în străinătate.
Studiul a fost realizat în perioada 18-21 mai pe un eșantion de 1.341 de persoane și este declarat reprezentativ pentru populația adultă din România. El a urmărit să afle percepția populației privind măsurile de relaxare a restricțiilor impuse de pandemia Covid-19, măsuri anunțate de președinte în data de 13 ani.
Pentru 24% dintre respondenți cel mai dificil a fost să poarte mască (12% indiferent unde, 7% – în exterior, 5% – în interior). Peste 30% au menționat ca principală dificultate o formă de restricție de circulație (între altele, 11% – circulația pe timpul nopții, 9% – declarația pentru deplasări). Pentru 1% dintre respondenți (populație adultă), cel mai dificil a fost să respecte măsurile legate de școala online a copiilor.
Programul special este ocazionat de readucerea în Sala Tronului, după mai bine de 70 de ani, a tronului folosit de toţi regii României. Acesta a fost împrumutat de la Muzeul din Goleşti în colecţia căruia figurează. Confecţionat din lemn aurit şi ornat cu pietre semipreţioase, tronul are pe spătar cifrul regelui Carol I, realizat în bronz poleit şi aplicat pe o placă de onix algerian.
Fiecare zi a Săptămânii Sănătății Emoționale are o anumită temă și un challenge pe care copiii și profesorii trebuie să îl îndeplinească. Astfel, elevii și preșcolarii vor avea oportunitatea de a-și recunoaște, controla și valoriza emoțiile în scop constructiv și benefic dezvoltării lor emoționale.
Luni – Ziua bucuriei unui nou început: poartă ceva verde pentru a da startul unei săptămâni a sănătății emoționale. Începeți dimineața cu recunoștință, împărtășind trei lucruri pentru care sunteți recunoscători.
Marți – Ziua supereroilor: poartă ceva care îți aduce aminte de supereroul tău preferat și descoperă care sunt superputerile tale. Discutați cu elevii voștri despre cum putem să ne folosim calitățile în munca în echipă și cum ne fac acestea să ne simțim.
Miercuri – Ziua sănătății fizice: poartă un tricou sport și discută despre importanța mișcării pentru sănătatea noastră. Studiile arată că, atunci când introducem scurte exerciții fizice în timpul unei ore, elevii se concentrează mai ușor, indiferent de materia predată.
Joi – Ziua emoțiilor colorate: îmbracă-te cât mai colorat și discută despre toate emoțiile pe care le simțim cu toții. Începeți ziua cu întrebarea: Cum vă simțiți astăzi? și lăsați-i să răspundă sincer. Astfel, îi învățăm să accepte și să gestioneze emoțiile în mod natural și sănătos.
Vineri – Ziua stării de bine: poartă haine amuzante pentru a te bucura de buna dispoziție pe care ți-o oferă. Puteți aduce umorul în clasă printr-o mulțime de jocuri de conectare, relaxare și stare de bine. Umorul aduce bucurie și creează o experiență emoțională pozitivă, pe care elevii o împărtășesc între ei, dar și cu profesorul.
„Săptămâna sănătății emoționale” – un eveniment dedicat stării de bine în clasă – se sărbătorește în perioada 24-28 mai. Săptămâna sănătății emoționale se desfășoară pe baza modelului lansat de Simona Baciu, este susținut de programul Profesori Fericiți pentru România și este dezvoltat și implementat împreună cu profesorii din întreaga țară.
Adservio și Școala de Bani au lansat programul „Educație digitală pentru școala rurală”, în care școlile și liceele din mediul rural pot aplica pentru a câștiga acces timp de un an la platforma de management educațional, Adservio. Înscrierile s-au deschis pe 12 mai și se încheie în data de 6 iunie.
Programul își propune să faciliteze transformarea digitală în mediul rural și să le ofere elevilor contexte de învățare relevante. Sunt eligibile toate școlile și liceele din mediul rural care își doresc o educație de calitate pentru elevii și profesorii lor, dar care nu au resursele necesare. Pe lângă acces în platforma Adservio, școlile vor beneficia și de pregătire pentru utilizarea ei, dar și de cursuri personalizate de educație financiară pentru profesori, elevi și părinți. Valoarea totală a programului este de 7.000 de euro.
Ministrul Educației anunță că 94.000 de tineri s-au vaccinat împotriva noului coronavirus.
“Numărul tinerilor vaccinați, aparținând categoriei de vârstă 16-19 ani, este de 94.000″, dupa cum a declarat Cîmpeanu.
Pe vârste, numărul celor vaccinați este următorul:
Laurence des Cars, fosta directoare a Muzeului Orsay, a fost numită în fruntea Muzeului Luvru, devenind prima femeie care ocupă acest post.
Laurence este fiica jurnalistului și scriitorului Jean des Cars și nepoata romancierului Guy des Cars. Ea și-a propus să lupte pentru un acces mai mare al tinerilor la muzeu, pentru restituirea operelor furate de nazişti sau pentru expoziţii legate de dezbateri de actualitate.
Ea este specialistă în arta secolului XIX și îneputul secolului XX.
"Inima mea a bătut mult mai tare, a fost un moment de emoţie şi de bucurie", a mărturisit Laurence des Cars la microfonul France Inter, evocând anunţul de numire al ministrului Roselyne Bachelot.
Centrele de vaccinare anti-COVID ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi deschise de miercuri și pentru populația generală.
Astfel, în centrele de vaccinare anti-COVID deschise în unitățile medicale ale MAI, pe lângă angajații MAI, se va putea vaccina orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, în limita dozelor de vaccin disponibile.
Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta, fără programare, la oricare din cele 11 centre de vaccinare ale MAI în intervalul orar 8:00 – 16:00, având asupra lor actul de identitate, informează MAI într-un comunicat de presă.
Pentru cele 11 centre de vaccinare sunt alocate câte 60 de doze de vaccin Comirnaty – Pfizer. În situația în care după vaccinarea angajaților MAI programați pentru ziua respectivă, numărul de persoane care doresc să se vaccineze va fi mai mare decât numărul de doze disponibile, acestea vor fi îndrumate să revină în ziua următoare.
Patru dintre cele 11 centre de vaccinare funcționează în București și jud. Bihor (Spitalul de Urgență ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, Centrul Medical de Diagnostic și Tratamentu Ambulatoriu ”Dr Nicolae Kretuzlescu”, Spitalul Clinic „Avram Iancu” din Oradea, Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din Oradea), un centru de vaccinare este amenajat în Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, iar celelalte în Centrele Medicale Județene ale MAI din Hunedoara, Timiș, Constanța, Tulcea, Galați, Neamț, potrivit MAI.
Marcată în fiecare an pe 25 mai, aceasta dă startul Săptămânii Internaționale de Conștientizare asupra Tiroidei, ce durează până la 31 mai.
Săptămâna Internațională a Tiroidei, marcată de 13 ani, își propune să aducă în prim-plan informații privind afecțiunile glandei tiroide și provocările cu care se confruntă persoanele care suferă de aceste afecțiuni.
Demersul, inițiat de Thyroid Federation International, este susținut de societăți medicale din Europa, inclusiv România, America Latină, Asia, Canada și Statele Unite.
Anul acesta, pentru a marca Săptămâna Internațională de Conștientizare asupra Tiroidei, Societatea Română de Endocrinologie organizează proiectul TIROIDA – 7 ZILE DE DEZBATERE, ce va include câte o emisiune zilnică, informativ-educativă, privind afecțiunile acestei glande.
Vernisajul a ceea ce este caracterizat drept deturnarea de către Ioana Sisea a motivului clasic al „Odaliscei" va avea loc la ora 18:00.
„Draw me like one of your French girls...“ este o instalaţie şi un performance care provoacă practicile îndelung păstrate ale societăţii şi impactul lor asupra lumii interioare a femeii. Motivul clasic al Odaliscei este reinterpretat pentru a emancipa subiectul feminin, plasându-l în ipostaze contemporane de plăcere sexuală, explorare şi auto-adorare. Titlul face referire la cererea de obiectivare şi sexualizare, formulată de personajul feminin, din propria sa plăcere. Această cerere/ nevoie inversează istoria Odaliscei ca obiect pasiv, fără glas, şi transformă voyuerismul masculin într-un ritual de adoraţie.
Intrarea la expoziție va fi gratuită și se va putea face vinerea, între orele 13:00 și 18:00.
Performance-ul se va desfăşura în limba engleză.
Error: No articles to display