În ședința Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Autostrăzi-CNAIR, s-au avizat studiile de fezabilitate a celor 4 pasaje pietonale subterane ce vor fi construite pe sub centura Oradea.

„La începutul lunii iunie vom depune spre avizare proiectele tehnice ale pasajelor. După avizarea acestora în CTE CNAIR, în a doua jumătate a lunii iunie vom demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor. Din toamna acestui an vor începe lucrările la cele 4 pasaje, iar anul viitor vor fi gata”, conform unui comunicat de presă.

Cele 4 pasaje pietonale vor asigura traversarea în siguranță de către pietoni și bicicliști a centurii Oradea. Pasajele vor fi finanțate din fonduri europene, printr-un program ce urmărește reducerea numărului de accidente, pe baza parteneriatului dintre CNAIR, Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor.

Fermierii români vor putea exporta carne și animale vii în Turcia. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în timpul vizitei făcute în Turcia. Șeful delegației române a fost premierul Marcel Ciolacu.
Prin decizia luată în Turcia, fermierii români vor primi acces la piețe din Orientul Mijlociu.
„Alături de premierul Marcel Ciolacu am obținut reluarea exporturilor de carne și animale vii în Turcia. Deschidem astfel rute comerciale și cu alte state din regiune și Orientul Mijlociu și îi readucem pe fermierii români pe piața exporturilor. Ne respectăm angajamentele luate in fața fermierilor și procesatorilor români și susținem dezvoltarea afacerilor românești”, a explicat ministrul Agriculturii”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Delegația română a fost primită chiar de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

România vrea să facă schimburi economice cu Turcia în valoare de 15 md. de dolari pe an. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu în timpul vizitei din Turcia.

În prezent, valoarea schimburilor este puțin mai mare de 10 miliarde de dolari.
„Am depășit anul trecut 10 miliarde de dolari în ceea ce privește schimburile economice, dar împreună ne-am stabilit o țintă ambițioasă de 15 miliarde de dolari pe care să o bifăm în următorii ani”, a transmis Marcel Ciolacu.

Șeful guvernului a menționat domeniilor în care firmele din ambele țări pot investi în România și Turcia.

„În mod special, aș dori să menționez două domenii de interes major pentru România. Primul vizează o cooperare mai strânsă la nivelul industriilor noastre de apărare. Firmele românești de profil au demonstrat deja că pot face față solicitărilor în ceea ce privește producția de pulberi, obuze, armament și diverse componente specifice. Avem deja contracte solide cu partea turcă în ceea ce privește dronele Bayraktar și autovehiculele tactice blindate Otokar, dar consider că putem stabili o formulă de parteneriat prin care să realizăm acel transfer tehnologic și de know how prin care companiile românești să poată produce în România aceste componente. (...)Turcia este una dintre principalele noastre opțiuni pentru aprovizionarea cu gaze, fie din Caucaz, fie prin stații de LNG. În același timp, țările noastre sunt și producători de gaze și dispun de avantaje certe pe harta rutelor viitorului. Astfel, am agreat constituirea unui Grup de lucru comun România-Turcia, care să evalueze posibilitățile prin care putem dezvolta cooperarea și în domeniul conectivității, dar și în domeniul energiei regenerabile și a celei nucleare”, a precizat Ciolacu.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a semnat decretul care le permite românilor să călătorească doar cu buletinul. Anunțul a fost făcut în timpul vizitei pe care premierul român Marcel Ciolacu o face în Turcia.

De altfel, șeful guvernului român i-a mulțumit președintelui turc pentru decizia luată spunând că este „un gest deosebit” pe care l-a făcut față de cetățenii români.
„Vreau să îi mulțumesc, la rândul meu, președintelui Erdogan pentru gestul deosebit pe care l-a făcut față de cetățenii români. Prin decizia de astăzi (marți, 21 mai n.r.), românii care vor dori să călătorească în Turcia o vor putea face doar cu buletinul, nemaifiind nevoie de pașaport. Știm foarte bine că mulți români preferă Turcia ca destinație turistică și cred că acest lucru va ajuta foarte mult”, a declarat Marcel Ciolacu.
Decretul prezidențial semnat de Erdogan a fost publicat marți în Monitorul Oficial al Turciei.

Președintele Klaus Iohannis vizitează miercuri, de la ora 11.00, Parcul Național ,,Piatra Craiului”. Vizita are loc cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale, potrivit Administrației Prezidențială.

„Președintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Național <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinirea politicilor publice care asigură protecția mediului, conservarea biodiversității și promovarea activităților educative în natură au reprezentat permanent priorități ale Președintelui României. Prin participarea la evenimentul de miercuri, președintele Klaus Iohannis evidențiază importanța conservării patrimoniului natural și rolul parcurilor naționale pentru activitățile educative și de conștientizare, precum și pentru recreere, cu condiția adoptării unui comportament responsabil cu natura”, a transmis Administrația Prezidențială.

În timpul vizitei, Iohannis va avea discuții cu autoritățile centrale relevante privind protecția mediului, conservarea biodiversității și promovarea educației pentru mediu. De asemenea, el se va întâlni și cu directorii de parcuri naționale și naturale din diverse regiuni ale țării, reuniți la Parcul Național ,,Piatra Craiului”.

„Pe agenda discuțiilor vor fi teme care necesită o abordare și un efort coordonat la nivel național, precum creșterea accesului publicului larg la parcurile naționale și naturale, desfășurarea programelor educative în parcuri, precum implementarea Programului Național <Rangerii Juniori>. Alte puncte de interes includ stabilirea unui cadru național pentru protejarea biodiversității, pentru conservarea integrității ecosistemelor și peisajelor, precum și pentru administrarea optimă a parcurilor naționale și naturale”, a precizat Administrația Prezidențială.

Zeci de echipamente moderne pentru combaterea infecțiilor nosocomiale au ajuns la Spitalul TBC din Galați. 
 
„74 de echipamente de ultimă generație, în valoare de peste un milion de lei, au ajuns la Spitalul TBC din Galați și vor fi folosite pentru a reduce infecțiile intraspitalicești, inclusiv acele bacterii rezistente la antibiotice”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
 
Potrivit sursei citate, unele dispozitive folosesc inclusiv realitatea augmentată pentru a instrui personalul în ceea ce privește igiena mâinilor, softul fiind calibrat după cele mai noi norme ale Organizației Mondiale a Sănătății.
 
Au fost achiziționate echipamente de sterilizare, dezinfecție, decontaminare, analiză și verificare a igienei:
- analizor microbiologie cu inoculator automat pentru identificarea și testarea sensibilității la substanțe microbiene-dispozitiv mobil automat de decontaminare cu emisie UV continuă
-lampă de dezinfecție cu lumină UV-C 30W cu montare pe stativ mobil, inclusiv contor de timp și senzor
-lampă de dezinfecție cu lumină UV-C 55W cu montare grile, pe perete, inclusiv contor de timp și senzor
-lampă de dezinfecție cu lumină UV-C 30W cu montare grile, pe perete, inclusiv contor de timp și senzor
-sistem automat de nebulizare cu ceață uscată pentru volume mari (până la 20000 mc), inclusiv kit de audit pentru dezinfecția suprafețelor și a procesului de nebulizare
-sistem automat de nebulizare pentru dezinfecția suprafețelor pe cale aeriană cu ceață uscată
-sistem integrat pentru instruirea și verificarea igienii mâinilor
-biocolector pentru prelevarea de probe microbiologice din aer
-echipament profesional de curățat pardoseli
 
„Toate spitalele din subordinea Consiliului Județean Galați (Spitalul Județean, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul TBC, Spitalul Orășenesc Târgu Bujor și Spitalul Municipal Tecuci) vor fi dotate cu astfel de echipamente, în cadrul unei investiții cu fonduri europene de peste 36 de milioane de lei”,a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

„Dragi buzoieni! Au sosit în aceste zile zeci de mii de cărți pe care elevii buzoieni din toate școlile le primesc gratuit în fiecare an.

„Buzăul citește” este un proiect care iată funcționează de 4 ani, aducând bucurie tuturor copiilor, începând de la clasa 0 la clasa a XII-a.

Fiecare elev primește câte 4 cărți gratuite și un jurnal de lectură, iar la sfârșitul anului se ține și un concurs între școli, pentru a stabili o ierarhie între cele mai bune școli care încurajează lectura!

Cititul ajută foarte mult la formarea culturii și personalității unui om, iar Primăria Buzău, iată a donat până acum, tuturor elevilor buzoieni peste 300.000 de cărți. Buzăul chiar citește! Hai Buzău!”- Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Timp de trei zile, în perioada 17-19 mai, în Centrul Civic al Municipiului Vaslui, s-a desfășurat „Serbarea florilor”, eveniment ajuns la cea de-a VIII-a ediție.

34 de producători în domeniul horticol și 6 instituții publice din țară și R. Moldova au participat la ediția din acest an, manifestarea expozițională reprezintând o oportunitate pentru producători în vederea promovării și comercializării produselor și serviciilor.

„Este un eveniment pe care Primăria municipiului Vaslui l-a adus la un nivel de excelență și îi felicităm pentru asta, atât pe domnul Lucian Braniște, viceprimarul Vasluiului, cât și pe domnul primar Vasile Pavăl. Este foarte frumos, o manifestare de la care toată lumea are de câștigat, atât producătorii, cât și vasluienii care doresc să achiziționeze flori și material dendrologic. Sper ca de la an la an să ridicăm standardul acestei manifestări”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Noutatea acestui an o constituie prezența, în acest spațiu expozițional, a reprezentanților orașului Chișinău și comunei Purcari, raionul Ștefan Vodă, din Republica Moldova, alături de Universitatea de Științe ale Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, primăriile din Iași și Bârlad și Direcția Silvică Vaslui.

Până pe 31 Mai se va desfășura Campania „ORAȘE CURATE - Focșani" pentru colectarea deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) de la populație. Campania „ORAȘE CURATE - Focșani" este destinată persoanelor fizice de pe raza municipiului Focșani. Astfel, persoanele fizice care aduc la sediul societății SALUBRIZARE ȘI SERVICII PUBLICE FOCȘANI SA din str. Horea, Cloșca și Crișan nr. 5, Focșani minim 15 kg. de deșeuri electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) vor primi garantat (în limita stocului disponibil), două (2) becuri LED.

Colectarea deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) voluminoase (TV cu diagonala mare, frigidere, mașini de spălat, etc.) se face doar în perioada 29 - 30 Mai 2024, prin solicitare prealabilă de ridicare la numărul de telefon 0237621338. În cazul acesta o echipă a societății SALUBRIZARE ȘI SERVICII PUBLICE FOCȘANI SA se va deplasa și va ridica DEEE-urile de la domiciliul solicitanților în intervalul orar 08:00 - 14:00.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunță că parteneriatul dintre MMSS și UNICEF va continua în interesul persoanelor vulnerabile.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a avut o nouă întâlnire cu reprezentanta UNICEF pentru România, Anna Riatti.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF au un parteneriat de lungă durată, iar discuţiile au vizat modul în care UNICEF se poate implica şi în elaborarea legislaţiei secundare pe pachetul de legi privind reforma asistenţei sociale. UNICEF va acorda asistență tehnică în acest sens și va lucra împreună cu specialiștii #MMSS pentru dezvoltarea serviciilor sociale din România.

”Avem un parteneriat solid și de lungă durată atât cu Banca Mondială, cât și cu UNICEF. Contăm pe expertiza UNICEF pentru a implementa reforma sistemului de asistență socială și pentru ca acest proces să fie de calitate și în interesul persoanelor vulnerabile. Avem în vedere extinderea ariei de cooperare și în domenii precum strategia de incluziune a persoanelor fără adăpost. Mulțumesc doamnei Anna Riatti și UNICEF pentru buna colaborare! Împreună putem gândi şi implementa politici publice mai bune!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

La întâlnirea de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale au mai participat Yusuf Bafozoda, expert politici sociale, și Voichița Tomuș, specialist protecția copilului în cadrul UNICEF.